Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit Brigitte Bardot! Și-a petrecut ultimele zile în spital

A murit Brigitte Bardot! Și-a petrecut ultimele zile în spital
Brigitte Bardot a murit la 91 de ani, după ce la finalul lunii septembrie fusese internată în spital, unde suferise și o procedură chirurgicală. Spitalul Saint-Jean din Toulon, unde era tratată, se află în apropiere de reședința sa din Saint-Tropez, acolo unde actrița și-a petrecut ultimii ani.

Brigitte Bardot, actrița și cântăreața franceză care a devenit un simbol sexual internațional înainte de a se dedica activismului pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani. Fosta actriță și cântăreață franceză fusese internată într-un spital din Toulon, potrivit presei locale.

Brigitte Bardot a murit la 91 de ani

„Fundația Brigitte Bardot anunță cu imensă tristețe moartea fondatoarei și președintei sale, doamna Brigitte Bardot, actriță și cântăreață de renume mondial, care a ales să-și abandoneze cariera prestigioasă pentru a-și dedica viața și energia protecției animalelor și fundației sale”, a transmis fundația sa printr-un comunicat. 

Nu este precizat momentul sau locul în care Bardot a murit.

După o perioadă petrecută sub supravegherea medicilor, într-un spital de lângă reședința sa din Saint Tropez, Brigitte Bardot s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani.

Cu toate că pe plan profesional, Brigitte Bardot a rămas în istoria cinematografiei pentru frumusețea sa legendară, precum și pentru rolurile pe care le-a interpretat, viața personală i-a fost marcată de haos, dar și de scandaluri.

Părul ei blond a fascinat generații din toată lumea

Revista Paris Match a publicat multe fotografii cu superstarul lor național. Într-un articol, jurnaliștii francezi au scos în evidență nota aparte care și-a pus amprenta pe ceea ce a fost frumoasa secolului XX: părul blond și coafurile lui Birigitte Bardot.

„Dacă silueta lui Brigitte Bardot a devenit legendară, părul ei a trecut peste veacuri ca un manifest. De mult uzată, umflată de volum și îndrăzneală, coama ei blondă a devenit o armă de seducție la fel de formidabilă pe cât este de naturală. Ne amintim legendarul său „varză murată”, această crepă în formă de stup la extrem, așezată în vârful capului, adesea încinsă cu o bentiță. Mai era și coafura jumătate legată/jumătate liberă, o coafură înșelător neglijată, dar extrem de eficientă.

Bretonul ei ca de perdele, care îi încadrează fața, va inspira generații întregi, la fel și cozile ei înalte, trase dar umflate, mereu puțin rebele. Și ce zici de eșarfele ei legate în păr, care flirtau cu imaginația dolce vitae și a verilor din Saint-Tropez? Fiecare coafură povestea despre un rol, o stare, o epocă. Rare, dar notabil, au fost incursiunile sale în tăieturi mai scurte. Prin toate aceste metamorfoze, un fir de aur a persistat: această blondă însorită. Bardot nu purta doar coafuri, le transforma în simboluri”, notează Paris Match la dispariția marii artiste.

Brigitte Bardot își pierduse fostul soț în luna septembrie 

Actrița nu și-a dorit să fie mamă, dar a rămas însărcinată atunci când avea 25 de ani. Cu toate că a adus copilul pe lume, nu a avut o relație cu acesta, ba chiar l-a numit o „tumoră” pe care o hrănea din corpul ei umflat. A refuzat să-l alăpteze și mărturisea: „l-aș fi aruncat la un câine”.

Brigitte Bardot a murit! Și-a petrecut ultimele zile în spital
Brigitte Bardot, alături de singurul ei fiu, pe care nu l-a dorit niciodată
Foto: Facebook

Actor, producător de film și pictor, Jacques Charrier a murit la vârsta de 88 de ani în luna septembrie 2025. El a fost soțul Brigittei Bardot între anii 1959 și 1962 și tatăl unicului ei copil, Nicolas-Jacques. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale producției „Babette s’en va-t-en guerre”, iar povestea lor de iubire a fost una intensă, dar de scurtă durată. După doar trei ani de mariaj, au divorțat, iar Charrier a obținut custodia copilului, pe care l-a crescut departe de lumina reflectoarelor.

Brigitte Bardot era comparată adesea cu Marilyn Monroe 

Brigitte Bardot s-a născut pe 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie înstărită. A debutat în cinematografie la începutul anilor ’50 și a devenit rapid un simbol al senzualității și al libertății feminine. Filme precum Et Dieu créa la femme, La Vérité sau Le Mépris au transformat-o într-o legendă mondială, comparată adesea cu Marilyn Monroe.

A murit Brigitte Bardot
Brigitte Bardot alături de cel de-al doilea soț, Jacques Charrier. El a murit în septembrie 2025
Foto: Pinterest

Cariera ei strălucitoare a fost, însă, umbrită de o serie de controverse și declarații șocante. După retragerea din actorie, în 1973, s-a dedicat apărării drepturilor animalelor, fondând „Fondation Brigitte Bardot”, una dintre cele mai active organizații din Europa în domeniul protecției animalelor.

Brigitte Bardot a fost căsătorită de cinci ori 

De-a lungul anilor, Brigitte Bardot a fost căsătorită de cinci ori și a avut relații tumultuoase cu numeroși bărbați celebri. A fost o prezență magnetică, dar greu de înțeles, o femeie care a refuzat mereu să trăiască după regulile lumii.

În ultimele decenii, s-a retras aproape complet din viața publică și a trăit în liniște la reședința sa din La Madrague, Saint-Tropez, înconjurată de animale și de câțiva prieteni fideli. S-a mutat apoi și de acolo, preferând liniștea din La Garrigue, casa pe care o deținea pe înălțimile Saint-Tropez. 

A murit Brigitte Bardot
După retragerea din actorie, în 1973, Brigitte Bardot s-a dedicat apărării drepturilor animalelor, fondând „Fondation Brigitte Bardot”, una dintre cele mai active organizații din Europa în domeniul protecției animalelor.

Ea a mai spus că a fost forțată să plece din casa de la malul Mării Mediterane din cauza fanilor care se adunau în fața porții pentru a încerca să o vadă și chiar să o fotografieze, în fiecare zi, „chiar și atunci când ploua”.

Moartea ei marchează sfârșitul unei epoci. Brigitte Bardot a fost mai mult decât o actriță – a fost un simbol, un mit, o femeie care a trăit intens, a iubit nebunește și a sfidat convențiile până în ultima clipă.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *