Mioara Roman era internată de circa patru ani într-un azil, din cauza bolii sale care îi afecta sistemul neurologic. Fiicele sale, Oana și Catinca, i-au fost alături mereu și au încercat să-i aline suferințele.
Mioara Roman suferea de Alzheimer
„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povestea aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc, mămica mea, pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Oana Roman, îndurerartă.
Mioara Roman s-a stins din viață la 83 de ani. Fosta soție a lui Petre Roman a murit azi-noapte, la azilul din Snagov, acolo unde era internată, suferind un stop cardio-respirator în jurul orei 1.
Internată în azil pentru a avea atenție medicală permanentă
Oana Roman și-a justificat decizia de a-și interna mama într-un azil:
„A fost cea mai bună decizie pe care puteam să o fac pentru ea din două motive: să-i prelungesc viața și să-i prelungesc viața în demnitate. (…) Din păcate, aceste degenerări cognitive sunt foarte rapide, ele avansează foarte rapid, iar știința încă nu a descoperit nicio modalitate de a le ține în loc sau de a le da înapoi. Lucrurile au evoluat rapid, din păcate. Dacă ea acum doi ani, un an și jumătate era bine, acum nu mai este același lucru. Prima oară am fost cu ea acum un an și opt luni într-un centru ca să o evaluăm. Am mai adus-o acasă, nu a fost bine, așa că am luat decizia, după ce am discutat cu toți doctorii, cu psihiatrii, cu toată lumea, împreună cu ei am decis că varianta cea mai bună ca această degenerare să fie ținută sub control și pentru ca ea să nu se degradeze prea repede e să stea într-un loc în care să primească toate îngrijirile de care are nevoie în timp real”, a povestit Oana Roman. Ea este și cea care se ocupă de cheltuieli.
Și-a dorit să trăiască în deminitate
„Costă foarte mult, din păcate. Ea a stat într-un centru până în septembrie, care este foarte ok, unde prețurile sunt mai mici. Prețurile într-un loc bun pornesc de la 3.500- 4.000 de lei pe lună, care au totul inclus. Vorbim de cazare, mâncare, asistentă, infirmieră, doctori, activități etc. După un an și aproape jumătate, unde ea a stat și, repet, a fost foarte ok, ea a căzut și a trebuit să-i punem o proteză la șold, iar în urma procedurii acesteia a avut nevoie de un tip de recuperare pe care ei încă nu îl aveau atunci și varianta a fost să o duc într-un centru în care să existe o componentă de recuperare medicală importantă. Trăiești mai mult în demnitate. Am ales să vorbesc public, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă. Eu am reușit să schimb mentalități în țara asta. Să nu-mi spună mie cineva pe lumea asta că este OK ca un copil să schimbe scutecele părintelui. Nu e demnitate nici pentru părinte, dar nici pentru copil. Nu e demnitate”, a mai spus Oana Roman în podcastul lui Jorge.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook