Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit Rambo, fostul bodyguard al prințesei Diana. Pe umărul lui a plâns mama lui William și Harry

A murit Rambo, fostul bodyguard al prințesei Diana. Pe umărul lui a plâns mama lui William și Harry
Lee Sansum, fost ofițer al Poliției Militare Regale și bodyguardul prințesei Diana, cunoscut drept „Rambo” în cercurile Casei Regale Britanice, a murit la vârsta de 63 de ani, în urma unui atac de cord.

Vestea tristă a morții fostului bodyguard al prințesei Diana a fost transmisă de soția sa, Kate Sansum, printr-un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care l-a descris drept „sufletul pereche” și „eroul” ei.

Soția lui Rambo a spus că bodyguardul a avut un atac de cord fatal

„De când l-am cunoscut în 1998, Lee Sansum a fost sufletul meu pereche, eroul și cel mai uimitor om din lumea mea. Așa că sunt devastată să vă spun că nu mai este printre noi. A avut un atac de cord fatal sâmbătă dimineața, acasă.

Prezența sa uriașă va lipsi în întreaga lume la fel de mult ca în casa noastră, deși capacitatea sa de a iubi și abilitățile de viață pe care le-a împărtășit au lăsat o moștenire care nu va fi niciodată pierdută. El este iubit pentru totdeauna și va fi mereu cu noi. Te iubesc mai mult ca niciodată MyLovely Lee”, a fost mesajul tulburător al soției lui Rambo.

Porecla de Rambo i-a fost data chiar de prințesa Diana

A murit Rambo, fostul bodyguard al prințesei Diana. Pe umărul lui a plâns mama lui William și Harry
Rambo, bodyguardul prințesei Diana s-a stins din viață. Sursă foto: Mirror

Sansum a fost o figură marcantă în lumea securității private, protejând mari personalități, dar și celebrități ca Sylvester Stallone, Tom Cruise și Nicole Kidman.

În iulie 1997, cu doar o lună înainte de tragicul accident care a curmat viața prințesei Diana, Lee Sansum a fost desemnat să asigure protecția acesteia și a fiului lui Mohamed Al-Fayed, Dodi, în timpul unei vacanțe de lux pe iahtul magnatului în St. Tropez.

În acea perioadă, Sansum a fost responsabil și de siguranța prinților William și Harry, formând o legătură specială cu familia regală. Prințesa Diana, impresionată de profesionalismul și forța sa, l-a poreclit „Rambo”, o referință la personajul iconic interpretat de Sylvester Stallone.

Rambo a fost prietenul prinților Harry și William

În cartea sa, The Bodyguard, Sansum a dezvăluit momente emoționante din timpul petrecut cu Diana. Un episod notabil a avut loc după asasinarea designerului Gianni Versace, în iulie 1997, când Diana, profund afectată, a plâns pe umărul lui Sansum, exprimându-și teama că ar putea fi următoarea „pe listă”.

El a descris-o pe prințesă ca fiind „o femeie extraordinară”, care „avea grijă de ceilalți și nu vorbea niciodată de rău pe nimeni”. Tot Rambo a fost cel care a fost apropiat de prințul Harry și printul William, pe fiul cel mic al prințesei Diana învățându-l cum să conducă un ski-jet și chiar câteva scheme de kick-boxing.

Cele zece zile magice

A murit Rambo, fostul bodyguard al prințesei Diana. Pe umărul lui a plâns mama lui William și Harry
Lee Sansum, autorul memoriilor „The Bodyguard” despre cariera sa în domeniul protecției personale a vedetelor de la Hollywood și a membrilor familiilor regale. Foto: Becky Saunderson

În câteva interviuri, Rambo a povestit cum prinții obișnuiau să stea cu bodyguarzii, fascinați de poveștile lor din armată. William era „atent și calculat” în vorbire, în timp ce Harry era „un copil minunat și pus pe șotii”. Sansum a subliniat și faptul că trauma pierderii mamei lor a influențat decizia lui Harry de a se muta în SUA, pentru Diana, America fiind un „loc de refugiu”.

După ce a plecat din slujba Casei Regale, prințesa Diana i-a trimis lui Rambo o scrisoare de mulțumire pentru serviciile sale. Prințesa inimilor a apreciat „cele zece zile magice, care nu ar fi fost posibile fără contribuția ta neprețuită”.

Scrisoarea, datată iulie 1997, a rămas una dintre cele mai prețioase amintiri ale lui Sansum, care a păstrat-o cu mândrie.

Maestru în arte marțiale, Sansum deținea centuri negre în karate, jujitsu și kickboxing. Chiar dacă avea 63 de ani, el susținea că are condiția fizică a unui tânăr de 21 de ani, trecând cu succes un test militar american riguros. Și, totuși, inima i s-a oprit brusc.

 

Citiți și:

Prințul Harry acuză o tentativă de a repeta tragedia Prințesei Diana. Noi dezvăluiri explozive

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *