Simona Ionescu / Redactor Șef

Un celebru actor, acuzat de abuz, își schimbă religia și vrea să fie diacon

Un celebru actor, acuzat de abuz, își schimbă religia și vrea să fie diacon
La ani buni după ce a fost acuzat de abuz fizic și emoțional, actorul hollywoodien Shia LaBeouf a fost confirmat în Biserica Catolică. Acesta dorește să devină diacon.

Actorul din „Transformers”, în vârstă de 37 de ani, a fost confirmat la Parohia Old Mission Santa Inés din Solvang, California, în ajunul Anului Nou, potrivit The Catholic News Agency. Marea lui dorință este să devină diacon.

„Frații franciscani capucini sunt foarte bucuroși să-l primească în sânul Bisericii”

Vedeta a îmbrățișat practicile bisericii catolice după ce a pornit „într-o călătorie spirituală profundă”, au explicat franciscanii capucini pe rețelele de socializare. „Decizia sa de a intra pe deplin în Biserică este o dovadă a dorinței sale sincere de a crește în relația sa cu Dumnezeu și de a trăi valorile Evangheliei.

Suntem încântați să împărtășim faptul că dragul nostru prieten Shia LaBeouf a intrat pe deplin în Biserică la sfârșitul săptămânii trecute prin sacramentul confirmării! Frații franciscani capucini sunt foarte bucuroși să-l primească în sânul Bisericii și să fie martorii angajamentului său profund în călătoria sa de credință”, au anunțat Franciscanii Capucini- Provincia Americii de Vest într-o postare pe Facebook.

„Vă invităm să vă alăturați nouă pentru a sărbători această ocazie importantă și să îl păstrați pe Shia LaBeouf în rugăciunile voastre”

Franciscanii capucini și-au exprimat credința în „puterea transformatoare a credinței și în impactul incredibil pe care aceasta îl poate avea asupra vieții cuiva”. „Vă invităm să vă alăturați nouă pentru a sărbători această ocazie importantă și să îl păstrați pe Shia LaBeouf în rugăciunile voastre, în timp ce el continuă să își aprofundeze credința și să caute călăuzirea lui Dumnezeu în viața sa.

Fie ca exemplul său să îi inspire și pe alții să își exploreze propriile căi spirituale și să găsească alinare în îmbrățișarea plină de iubire a Bisericii”, se mai arată în comunicat.

Shia LaBeouf vrea să ajungă diacon. A primit confirmarea în ajunul Anului Nou. Sursă foto: Page six

Și-a dorit să devină diacon de când a jucat în filmul „Padre Pio”

Fratele fratelui capucin Alexander Rodriguez, a declarat pentru CNA că actorul și-a dorit să devină diacon încă de când a jucat în filmul „Padre Pio” din 2022, în care l-a interpretat pe preotul italian Francesco Forgione. „Pur și simplu a spus spontan: <<Vreau să devin diacon>> și încă mai simte acest lucru”, a declarat Rodriguez pentru site.

De altfel, în timp ce se pregătea pentru film, LaBeouf s-a cufundat în catolicism și a trăit într-o mănăstire cu frații franciscani capucini. LaBeouf a fost crescut de un tată catolic și o mamă evreică și a fost botezat și a avut un Bar Mitzvah. Potrivit Conferinței Episcopilor Catolici din SUA, diaconii sunt „slujitori ai sacramentelor” și botează, conduc rugăciuni, fiind martori la căsătorii. De asemenea, aceștia conduc slujbe de priveghi și înmormântări.

Acuzat că a abuzat-o fizic și emoțional pe fosta sa iubită

Dorința actorului de a deveni diacon vine la trei ani după ce a fost acuzat că a abuzat-o fizic și emoțional pe fosta sa iubită FKA Twigs. LaBeouf a negat însă acuzațiile și s-a internat într-un centru de „tratament pe termen lung”, avocatul său afirmând la vremea respectivă că „are nevoie de ajutor și știe asta”.

„Nu am scuze pentru alcoolismul sau agresivitatea mea, ci doar raționalizări. Am fost abuziv cu mine însumi și cu toți cei din jurul meu timp de ani de zile. Am un istoric de rănire a celor mai apropiați oameni de mine. Mi-e rușine de acest trecut și îmi pare rău față de cei pe care i-am rănit. Nu mai este nimic altceva ce pot spune cu adevărat”, a declarat Lebeouf pentru The New York Times în 2021.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre