Simona Ionescu / Redactor Șef

Actorul Vlad Gherman a fost prădat de hoți

Actorul Vlad Gherman a fost prădat de hoți
Vacanța frumoasă pe care Vlad Gherman și Oana Moșneagu sperau să o aibă la Roma a început cu stângul.

Cei doi îndrăgostiți au plecat plini de voie bună, dar după ce au aterizat și au mers cu metroul pentru a ajunge la locul în care erau cazați, li s-a tăiat elanul.

Vlad și Oana au mers imediat la poliție, pentru a anunța furtul

Vinovat este un hoț care l-a lăsat pe Vlad fără telefon. Din nefericire, el n-a mai avut nimic altceva de făcut decât să meargă la poliție și să anunțe furtul, sperând că poate făptașul va fi găsit cât de curând.

Imediat, iubita sa, Oana, a anunțat ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare, unde le-a spus celor care au nevoie de Vlad să îl contacteze pe numărul ei. „Lui Vlad i s-a furat telefonul la nici o oră de când am aterizat. La metrou. Așa că pentru orice comunicare legată de orice… apelați-mă pe mine”, a fost mesajul Oanei Moșneagu.

În momentul acesta, cei doi se concentrează mai mult pe muncă

Deși toată lumea dorește să-i vadă cât mai repede în fața altarului și se pare că își doresc și cei doi, deocamdată nu se pune problema unei căsătorii. Și asta pentru că în acest moment atât Vlad cât și Oana au foarte mult de muncă și nu ar avea timp să se ocupe de organizarea unei nunți. Pe de altă parte, Oana Moșneagu a mărturisit că Vlad își dorește foarte mult să devină tată cât mai repede.

„El este cu filmările, eu am spectacolul și urmează niște proiecte. Suntem ocupați anul acesta”

„Avem o perioadă destul de plină. Am vorbit și noi despre lucrurile acestea. El este cu filmările, eu am spectacolul și urmează niște proiecte. Suntem ocupați anul acesta și suntem focusați pe partea de carieră. Avem un an plin. Își dorește (n.r. Vlad) foarte tare un copil. În discuția noastră, viza un copil, nu neapărat căsătoria.”, a declarat Oana Moșneagu cu ceva timp în urmă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre