Simona Ionescu / Redactor Șef

Alerta în Italia. Silvio Berlusconi, internat în spital. Medicii roiesc în jurul protagonistului „Bunga-Bunga”

Alerta în Italia. Silvio Berlusconi, internat în spital. Medicii roiesc în jurul protagonistului „Bunga-Bunga”
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a ajuns internat într-un spital din Milano. În vârstă de 85 de ani, acesta are o grijă foarte mare pentru sănătatea sa.

Silvio Berlusconi a fost internat în spital pentru controale medicale de rutină într-un spital din Milano, a anunţat agenţia de presă ANSA. Informaţia nu a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al fostului premier, însă ea apare la numai o zi după ce acesta a anunțat că a decis să nu candideze la preşedinţia Italiei.

Cum a scăpat la limită fostul premier în scandalul „Bunga-Bunga”

De numele lui Berlusconi este legat marele scandal Bung-Bunga. În 2015, fostul premier a fost achitat de acuzaţiile că a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu o minoră în vârstă de 17 ani şi că s-ar fi folosit apoi abuziv de funcţia sa pentru a muşamaliza cazul. În legătură cu petrecerile sale mi „deochiate”, numite Bunga-Bunga, la care invita și alți potentați ai momentului din zona politică sau de business, Berlusconi a fost trimis în judecată în mai multe procese.

Așa cum a reieșit din imaginile găsite în telefoanele și laptopurile participanților la astfel de petreceri, fostului premier îi plăceau femeile cât mai dezbrăcate, care făceau jocuri de rol. La evenimentele organizate apăreau „crăciunițe” sexy, „polițiste” decoltate, așa cum e, bunăoară,  celebra showgirl Barbara Guerra. Îi plăcea, de asemenea, să privească tinerele în timp ce se distrau.

Silvio Berlusconi, internat în spital, după campania din culise

În Italia tocmai au loc alegeri prezidențiale. Conform tradiţiei, teoretic nu există candidaţi oficiali. Totuși, miliardarul italian a făcut campanie de culise, mai multe săptămâni pentru a-i succede actualului preşedinte, Sergio Mattarella. Asta deşi observatorii scenei politice se declarau sceptici cu privire la şansele lui Silvio Berlusconi de a deveni președintele țării.

Într-o declaraţie făcută în urma unei întâlniri virtuale cu alţi lideri ai dreptei, Silvio Berlusconi a asigurat că are voturile necesare, dar că, într-un spirit de „responsabilitate naţională”, le-a cerut susţinătorilor săi să-i retragă candidatura. „Astăzi, Italia are nevoie de unitate”, a spus el, referindu-se la epidemia de coronavirus. „Voi continua să îmi servesc ţara într-un mod diferit”.

Mario Draghi, actualul prim-ministru, aflat în fruntea unui guvern de unitate naţională şi fost şef al Băncii Centrale Europene, este  favoritul momentului pentru funcția de președinte al Italiei. Silvio Berlusconi, al cărui partid, Forza Italia, participă la guvernare, ar prefera ca Draghi să rămână premier în continuare, până la alegerile din 2023.

Berlusconi se implică încă tare în politică

„Consider că este necesar ca guvernul Draghi să îşi finalizeze activitatea până la sfârşitul legislaturii. Aceasta i-ar permite să realizeze reforma sistemului fiscal şi judiciar, precum şi a administraţiei, promise în schimbul miliardelor de euro din planul de redresare post-pandemie al Uniunii Europene”, a transmis Berlusconi prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe de altă parte, preşedintele Italiei este un rol, în esenţă, ceremonial și exercită o putere considerabilă doar în cazul unei crize politice (cum ar fi dizolvarea parlamentului, alegerea prim-ministrului sau refuzul acordării mandatului unor coaliţii fragile).

Azi, 1.000 de senatori, deputaţi şi reprezentanţi regionali încep votul, pentru alegerea preşedintelui fiind necesare două treimi din sufragii în primele trei tururi, apoi majoritatea absolută în tururile următoare. Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, fiecare rundă va dura o zi.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre