L-a iubit enorm, a făcut tot ce s-a putut pentru el, dar bietul s-a prăpădit.
Alex Bodi e în lacrimi
Ori de câte ori avea nevoie de un prieten adevărat care să nu-l trădeze niciodată Alex Bodi mergea și călărea. Calul îi era foarte drag și nu puține au fost momentele în care afaceristul a vorbit despre cât de mult îl iubește. Din nefericire însă, animalul a plecat dintre noi.
Bodi și-a vărsat amarul pe contul de socializare, iar mesajul este trist:
„Drum lin spre ceruri, prietenul meu iubit!”. Armăsarul negru, extrem de frumos, a fost ținut la o herghelie de lângă Mediaș, orașul său natal. “Iubirea dintre animale şi oameni e cea mai curată! Indiferent de cât timp trece, ele te iubesc la fel!”, a mărturisit Bodi cu ceva timp în urmă.
Deocamdată îmi lipsește liniștea
A avut lângă el cele mai frumoase femei, afacerile îi merg strună, întoarce banii cu lopata, e un bărbat curtat și, totuși, Alex Bodi are momente în care oftează. El a recunoscut că adoră să petreacă timpul alături de familia și copiii săi, însă îi lipsește un lucru extrem de important: liniștea.
„Cred că nu există om pe pământul acesta care să spună <<Da, eu sunt împlinit complet și am parte de toate.>> Sunt momente în care nu recunoști neapărat că duci lipsă de ceva, dar se compensează una pe alta. E super simplu: Vrei să faci bani, nu o să ai timp de alte chestii.
Când ești plecat, nu o să poți sta cu familia. Când ești cu familia, nu poți să te bucuri de alte chestii. Lucrurile materiale îți dau plăcerea aia de moment, dar dacă stai să te gândești cu adevărat, fericirea și lucrurile care te fac super împlinit, pentru mine cel puțin, sunt familia și copiii. Astea sunt primordiale. Dar câteodată îmi lipsește liniștea, atât.”, a spus Alex Bodi, într-un interviu pe care l-a acordat celor de la WOWnews.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook