Ultimele mărturisiri ale lui Carmen de la Sălciua i-au pus pe gânduri pe cei care o cunosc. Ceva s-a întâmplat.
Carmen de la Sălciua și-a tulburat fanii. Ce decizie radicală vrea să ia cântăreața. Toți au intrat la bănuieli
Are o carieră la care multe femei își doresc să ajungă, dar Carmen de la Sălciua nu mai e fericită cu viața ei și se gândește la o schimbare radicală. Invitată în podcastul „Spovedanii Publice cu Dinu Christe”, Carmen a afirmat că se gândește din ce în ce mai mult să pună punct carierei și să se reinventeze.
Bineînțeles, există și un motiv, iar vedeta susține că totul e legat de Dumnezeu. Mai precis, ea nu vrea ca melodiile pe care le interpretează să „aducă oamenii într-o stare în care să intre în păcat”.
„Îmi doresc să cânt, dar îmi doresc s-o iau mai ușor și într-un final, probabil, să-mi schimb meseria”
„Încerc pe cât posibil ca muzica pe care eu o cânt să nu aducă oamenii într-o stare în care să intre în păcat. Deși, de foarte multe ori nu mai pot să controlez asta și atunci realizez cât de mare este păcatul meu. (…)
Probabil și lucrarea mea a fost să fiu cunoscută și iubită de atâția oameni și într-un final să fie destinată viața mea lui Dumnezeu, mi-aș dori. Îmi doresc să cânt, dar îmi doresc s-o iau mai ușor și într-un final, probabil, să-mi schimb meseria. Simt că aș putea să ajut foarte mulți oameni diin umbră”, s-a destăinuit Carmen de la Sălciua.
Vrea să aibă o casă în vârful muntelui
Sigur că artista s-a gândit și ce va face mai departe, în cazul în care va renunța la muzică. Carmen susține că ar fi minunat dacă ar avea o căsuță în vârf de munte, unde să primească oameni și să le vorbească despre Divinitate. „M-aș vedea undeva într-un vârf de munte, într-o căsuță, și să primesc oameni cărora să le vorbesc despre Dumnezeu”, este dorința artistei.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook