Simona Ionescu / Redactor Șef

Alysa Liu, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice 2026, viață de familie neobișnuită. Tatăl a decis că așa e mai bine

Alysa Liu, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice 2026, viață de familie neobișnuită. Tatăl a decis că așa e mai bine
Marea revelație a Jocurilor Olimpice 2026 la patinaj artistic este Alysa Liu. Ea și-a adjudecat două medalii de aur, după ce, în urmă cu câțiva ani, anunțase retragerea. Povestea sa de viață este neobișnuită, iar tatăl său, Arthur Liu, joacă un rol esențial.

Alysa Liu este o patinatoare artistică americană de top, cunoscută pentru recordurile sale în patinajul artistic și pentru revenirile spectaculoase după retrageri sau accidentări. Ea a devenit cea mai tânără campioană națională a SUA și prima femeie americană care a executat trei triple axeluri, o performanță rară în istoria patinajului.

Alysa Liu a câștigat Campionatul Mondial din 2025 și, acum, două medalii de aur la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026, fiind una dintre cele mai urmărite figuri ale patinajului artistic internațional.

Alysa Liu, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice 2026, viață de familie neobișnuită. Tatăl a decis că așa e mai bine
Alysa Liu a câștigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice 2026 (Foto: Instagram)

La 16 ani, fără să se consulte cu nimeni, a anunțat că se retrage din acest sport. Nu a putut sta departe de gheață mai mult de doi ani, revenind spectaculos la vârsta de 18 ani.

Alysa Liu, poveste de viață neobișnuită

Alysa Liu, cea mai mare dintre cinci copii ai chinezului Arthur Liu, a avut o copilărie „neobișnuită”. Crescută în Richmond, California, de tatăl său singur, Alysa a început să patineze la doar cinci ani. Talentul său remarcabil l-a determinat pe tatăl ei să-i structureze viața în jurul acestui sport, lăsând puțin loc pentru alte activități.

La doar 13 ani, Alysa a devenit cea mai tânără campioană de patinaj artistic din SUA și prima femeie americană care a executat trei triple axeluri, o performanță rară în istoria patinajului. În ciuda succesului pe gheață, Alysa nu a fost întotdeauna pasionată de patinaj.

„Am patinat în fiecare zi când aveam 13 și 14 ani, așa că a fost o copilărie foarte neobișnuită”, a declarat ea luna trecută.

Tatăl, Arthur Liu, obligată să fugă din China, după protestele din Piața Tiananmen

Arthur Liu s-a născut într-un sat montan din provincia Sichuan, China. A crescut într-o familie cu șase copii; tatăl său lucra în guvern, iar mama era fermieră. La 25 de ani, a fost nevoit să părăsească China din cauza implicării sale în protestele din Piața Tiananmen din 1989. El s-a stabilit în zona golfului San Francisco. A obținut o diplomă de drept la Universitatea din California și și-a deschis propria firmă de avocatură, Inter-Pacific Law Group Inc. A muncit intens până la 40 de ani, apoi și-a dat seama că își dorește copii.

Arthur Liu și familia sa prin surogat. Le-a imprimat copiilor genetică caucaziană

Fiind el însuși dintr-o familie numeroasă, Arthur și-a dorit o familie mare. Fiica sa campioană olimpică, Alysa, și cei patru frați mai mici — sora Selena și tripletii Julia, Justin și Joshua — s-au născut prin mame surogat, folosind donatoare de ovule anonime. Tatăl patinatoarei a vorbit deschis despre alegerea de a deveni tată singur printr-un mod neconvențional.

Alysa Liu, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice 2026, viață de familie neobișnuită. Tatăl a decis că așa e mai bine
Arthur, tatăl Alysei Liu și-a întemeiat o familie cu mulți copii apelând la mame surogat (Foto: Instagram)

„Întotdeauna am vrut copii și aveam deja 40 de ani”, a declarat el într-un interviu mai vechi.

Mai mult, când a decis să apeleze la mame surogat, a ales intenționat donatoare de ovule caucaziene, considerând că astfel urmașii „ar beneficia de un set divers de gene și de o educație multiculturală”.

Bunica maternă a lui Arthur, Shu, s-a mutat din China în California pentru a ajuta la creșterea copiilor în primii opt ani de viață. La un moment dat, familia a locuit într-un apartament cu un singur dormitor, frații împărțind aceeași cameră. Alysa își amintește cu drag aceste momente.

„Când eram mici, dormeam toți în aceeași cameră, pe trei paturi supraetajate. Era foarte distractiv”, a povestit sportiva.

Implicarea lui Arthur în cariera lui Alysei

Inspirat de legendele patinajului Michelle Kwan și Kristi Yamaguchi, Arthur a introdus-o pe Alysa în sport la vârsta de numai cinci ani. A investit sume considerabile în antrenamentele fiicei sale, a călătorit cu ea în întreaga lume și i-a angajat cei mai buni antrenori.

„Nu am cruțat bani, nici timp. Am văzut pur și simplu talentul”, a spus el într-un interviu.

Alysa recunoaște că tatăl ei a preluat aproape întreaga responsabilitate pentru cariera sa.

„Era practic afacerea lui, nu a mea”, spunea sportiva.

„Rebeliunea” adolescentină și revenirea spectaculoasă

Pandemia cauzată de COVID-19 a fost primul moment în care Alysa Liu a avut timp să reflecteze asupra carierei și a familiei. În aprilie 2022, la doar 16 ani, și-a anunțat pe Instagram retragerea din patinaj, fără a-și consulta tatăl. A fost un șoc pentru toată lumea. Iar reacția tatălui și mai surprinzătoare.

„Nu am cerut părerea tatălui meu când am decis să mă retrag. Până la urmă, e viața mea”, a spus sportiva.

Alysa Liu, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice 2026, viață de familie neobișnuită. Tatăl a decis că așa e mai bine
La 16 ani, Alysa Liu a decis că nu mai vrea să patineze, s-a retras, apoi s-a răzgândit (Foto: Instagram)

Tatăl ei, Arthur Liu a susținut decizia fiicei sale. Când Alysa a decis să revină în 2024, ea a preluat controlul asupra antrenamentelor și deciziilor legate de carieră, iar tatăl său s-a retras din implicarea directă, continuând să o susțină din tribune.

Revenirea patinatoarei a fost spectaculoasă: la 19 ani, Alysa Liu a câștigat Campionatul Mondial din 2025 și, acum, două medalii de aur la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri