De data asta, scandalul a fost început de directorii de școli, care, la rândul lor, vor salarii mai mari. Trei propuneri în acest sens au fost înaintate și Executivului. Dacă problema nu se va rezolva, amenință cu demisiile.
Directorii mai multor școli și grădinițe vor salarii mai mari, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, amenință cu demisiile. Profesorii, alături de AVE România (Asociația pentru Valori în Educație), Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” (FSE ”Spiru Haret”), vor ca situația critică din educație să se rezolve cât mai repede.
Drept urmare, 2500 de directori și directori adjuncți din România au semnat o scrisoare deschisă și au cerut urgent o rectificare a grilei de salarizare.
Cele trei propuneri făcute de directorii de școli
Primul lucru cerut de directori este modificarea actualei legi cadru a salarizării (Legea nr. 153/2017). Profesorii doresc ca salariul salariul de bază al directorului și directorului adjunct să pornească tot de la gradația 0 de vechime în muncă, „permițând astfel aplicarea corespunzătoare a gradațiilor specifice tranșelor de vechime”.
De asemenea, se dorește ca directorii să poată alege între „salariul specific funcției de director și salariul pe care l-ar primi ca personal de predare, cu condiția ca în ambele variante să fie integrată o majorare de 10% a salariului de bază (de care beneficiază în prezent diriginții, învățătorii, educatorii, institutorii și profesorii pentru învățământ primar)”.
A treia doleanță este să fie acordată o primă lunară pentru directori și directori adjuncți din septembrie anul acesta și până când va intra în vigoare noua legea a salarizării. Prima trebuie să fie în valoare de 1200 de lei/lună. Propunerile au ajuns pe masa Guvernului într-o întâlnire în care au participat trei dintre reprezentanții directorilor și AVE.
„Guvernul, la momentul suspendării grevei, ne-a promis că va căuta soluții în această vară, care nu au venit încă”
”Directorii merită salarii mai mari. Și nu numai ei. Toți angajații din învățământ trebuie să fie plătiți la adevărata lor valoare. Unul dintre punctele aflate pe lista de negociere cu Guvernul a fost și Eliminarea anomaliilor existente în proiectul legii privind modul de stabilire a indemnizațiilor de conducere pentru personalul din învățământ.
Guvernul, la momentul suspendării grevei, ne-a promis că va căuta soluții în această vară, care nu au venit încă. Potrivit înțelegerii avute cu reprezentanții coaliției de Guvernare, aceștia și-au asumat un calendar. Sper că-l vor respecta și nu ne vor împinge spre alte proteste. Nu ne dorim să ajungem din nou la acțiuni de stradă și, mai grav, la întreruperea activității”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook