Simona Ionescu / Redactor Șef

Anamaria Prodan vrea să-și facă un cazino în România. L-a invitat și pe Reghecampf la deschidere

Anamaria Prodan vrea să-și facă un cazino în România. L-a invitat și pe Reghecampf la deschidere
De când a divorțat și e femeia liberă, parcă toate lucrurile îi merg din ce în ce mai bine Anamariei Prodan. După ce a făcut investiții în firma de pompe funebre, blonda a dat un alt anunț important: își deschide cazinou.

Sexy impresara știe să facă bani mai bine ca oricine și e convinsă că va face istorie cu noua afacere. Și pentru că lucrurile dintre ea și Reghecampf s-au schimbat în bine, l-a invitat și la deschidere.

Anamaria Prodan nu se va opri însă la un singur cazinou, pentru că se gândește să facă un lanț în toată țara și s-a asociat cu trei parteneri din Turcia. În plus, are trupă de dans, cabaret și tot ce e nevoia ca lucrurile să meargă ca pe roate.

Anamaria Prodan își deschide cazinou

„Dacă ai  creier, poți face orice gen de business”

„Eu îmi deschid business-uri în toate domeniile, pentru că aici e vorba de creier. Dacă ai creier, poți să faci orice gen de business. Este o chestie foarte frumoasă, e un cazinou live. E cu crupieri, cu tot tacâmul. Eu vreau să aduc Vegas-ul în România la Athena Casino.

„Eu sunt și imaginea cazinoului, sunt și asociat. Am investit destui de mulți bani”

Sunt asociată cu trei parteneri din Turcia, care au business-uri foarte mari în lumea gambling-ului, ei dețin și multe cazinouri online. Acesta este primul cazinou din multe altele care urmează să se deschidă. Eu sunt și imaginea cazinoului, sunt și asociat. Am investit destul de mulți bani, într-un cazinou fizic se investesc foarte mulți bani. Dar a ieșit ceva minunat, trebuie să recunosc”, a declarat Anamaria Prodan pentru Fanatik.

Anamaria Prodan face bani pe bandă rulantă

Va avea invitați de seamă

Încă de pe acum, Anamaria Prodan a făcut listele cu cei mai de seamă invitați și a menționat că îl va aștepta și pe fostul soț, dacă acesta dorește să vină. „Eu am invitat la lansare mai mulți prieteni, și din lumea sportului, și nu numai. Laurențiu nu poate să vină, este plecat în Azerbaijan. Dar este bine-venit, nu am niciun fel de problemă. Eu am jucat o viață la cazinou, acum nu mai joc. Am câștigat, am și pierdut. Am pierdut mai mult, sinceră să fiu.

„Vom face ceva grandios, cu show, cu vedete”

Am planuri mari pentru vara asta. Acum, pe 9 iunie, îl deschid pe cel din Mamaia Nord. Vom face ceva grandios, cu show, cu vedete. După, începem să ne uităm după spații, apoi să le deschidem și pe celelalte două pe care le avem în plan. Unul va fi în București, celălalt în Cluj, iar altul în Brașov. Eu sunt super bine, muncesc mult, am proiecte”, a mai declarat Anamaria Prodan.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre