Simona Ionescu / Redactor Șef

Andreea Bălan și George Burcea, dispută pe bani. Actorul s-a refugiat în Los Angeles cu Viviana

Andreea Bălan și George Burcea, dispută pe bani. Actorul s-a refugiat în Los Angeles cu Viviana
Când l-a cunoscut pe George Burcea, Andreea Bălan a crezut că el va fi bărbatul alături de care va îmbătrâni. N-a fost să fie, iar cei doi au finalizat divorțul în februarie anul trecut.

Judecătorii au decis atunci că actorul va trebui să plătească 500 de lei pensie alimentară pentru ambele fetițe, dar doi ani Burcea nu a plătit nici un leu. Motivul? Andreea a filmat reclame împreună cu fetițele ei.

George Burcea a fost scutit timp de doi ani de plata pensiei alimentare a celor două fetițe, iar unul dintre motive ar fi faptul că Andreea Bălan a filmat reclame alături de fetițe. De la finalizarea divorțului, în urmă cu mai bine de șase luni, judecătorii au decis ca George să plătească 500 de lei pensie alimentară, pentru ambele fetițe, o treime din veniturile lui declarat.

„Apelul încă nu a început, s-au depus actele”

În fond, în procesul de custodie, unde Andreea Bălan a cerut că această să fie exclusivă, în decizie s-ar fi motivat că George are discernământ să dețină custodie comună, deși în trecut a avut probleme cu consumul de substanțe interzise. Apelul încă nu a început, s-au depus actele, dar nu s-a dat încă primul termen și poate dura câțiva ani”, a declarat unul dintre apropiații celor doi pentru Antena Stars.

El plătește o pensie infimă doar de câteva luni

Despre faptul că Burcea a fost scutit de la plata pensiei alimentare a vorbit și cântăreața, care recunoaște că a făcut apel la decizia instanței, motivând că nu doar mama trebuie să aibă grijă de copii, ci și tatăl trebuie să-și asume responsabilitatea.

„În procesul de fond, judecătorul a hotărât copiii noștri să nu primească nimic în ultimii doi ani deoarece au făcut bani din reclame cu mine și, prin urmare, tatăl este absolvit de întreținerea lor/pensia alimentară. El plătește o pensie infimă doar de câteva luni – o treime din salariul minim pe economie net pentru ambii copii. Evident că am făcut apel.

„Este vorba strict despre principiu”

În acest subiect, nici măcar nu este vorba despre partea financiară, deoarece eu muncesc mult și îmi permit să le ofer fetițelor mele tot ce au nevoie. Este vorba strict despre principiu și despre faptul că, dacă facem copii, trebuie să ne asumăm și să avem grijă de ei, nu să-i lăsăm în grija totală a mamei, doar pentru că ea poate”, a spus artista.

Burcea s-a mutat în SUA cu Viviana Sposub

În timp ce Andreea Bălan vrea să se facă dreptate, George Burcea s-a mutat în noiembrie anul trecut alături de Viviana Sposub în America. După ce au stat trei luni în New York, cei doi locuiesc acum în Los Angeles, ceea ce o încântă extrem pe fosta prezentatoare. „Am locuit în New York timp de 3 luni.

De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York. Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New Yorkul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari.

„Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina”

E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar, că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, a spus Viviana Sposub pe Instagram.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre