Simona Ionescu / Redactor Șef

Un motiv în plus pentru Andreea Bălan să îl filmeze pe Victor Cornea dezbrăcat, după antrenament, și să le facă în ciudă femeilor. Arată „pachetul” din dotarea sportivului și se laudă cu ce bărbat tânăr și arătos are lângă ea. Imaginile cu Victor Cornea la bustul gol, trăgând de marginea șortului, au făcut, probabil, multe femei să suspine. Lăudăroasă până la capăt cu soțul ei, cu 10 ani mai tânăr, Andreea Bălan îi numără „pătrățelele” abdominale, satisfăcută de ce are ocazia să pipăie.

Andreea Bălan, motivată să se mențină în formă

Andreea Bălan a avut tot timpul o siluetă de invidiat, dar acum vrea să treacă la un alt nivel. Motivată de soțul ei, artista recunoaște că și ea „lucrează intens” ca să ajungă să aibă un abdomen perfect definit, cu mușchii la vedere.

Artista trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, alături de Victor Cornea, bărbatul care îi e partener de mai bine de trei ani. După o cerere în căsătorie desprinsă parcă dintr-un scenariu de film, în avion, nunta celor doi a atras atenția la începutul acestei veri.

Cum a cucerit-o Victor Cornea pe Andreea Bălan

Povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea a început pornind de la o interacțiune pe rețelele de socializare. Potrivit declarațiilor publice, Victor Cornea i-ar fi trimis un mesaj Andreei pe social media, un gest simplu care a deschis drumul către o conversație mai amplă și, ulterior, către o conexiune reală.

La acel moment, Andreea Bălan era deja o prezență consacrată în muzica românească, cu o carieră solidă și o viață personală intens mediatizată. Ea tocmai ieșise din relația cu Tiberiu Argint, fratele Soniei Argint Ionescu și pe care l-a ținut cât de ascuns a putut, mai toată relația. Artista a fost căsătorită și cu actorul George Burcea, alături de care are două fetițe. După despărțire, Andreea s-a concentrat pe carieră și pe creșterea copiilor.

De cealaltă parte, Victor Cornea, jucător profesionist de tenis, este tatăl unui băiețel puțin mai mare decât fiicele Andreei, dintr-o relație anterioară. Sportivul este cunoscut pentru discreția sa și pentru focusul constant pe carieră, participând la turnee internaționale și menținând un program de antrenament riguros.

„Știam că de această dată este diferit”

După mesajul inițial, comunicarea dintre cei doi a evoluat natural, de la schimburi ocazionale de mesaje la întâlniri și o apropiere treptată. Relația lor a devenit publică atunci când au început să apară împreună la evenimente și să își împărtășească momente din viața de zi cu zi. Pe 24 iunie 2023, de ziua ei, Andreea Bălan a făcut publică prima fotografie cu ei doi împreună.

„Acum trei ani, chiar de ziua mea, am postat prima fotografie cu mine și Victor pentru că în sufletul meu știam că de această dată este diferit și că este o conexiune autentică, sinceră și plină de iubire. Astăzi, la trei ani distanță, ne uităm unul la celălalt cu aceeași emoție, doar că între timp am devenit soț și soție, iar povestea noastră este mai frumoasă decât mi-aș fi putut imagina vreodată”, spune Andreea Bălan.

Miercuri, artista a împlinit 42 de ani. Victor Cornea are 31 de ani, urmând să împlinească 32 în luna septembrie.

Foto: Instagram

Citește și: Prima decizie luată de Andreea Bălan după căsătoria cu Victor Cornea. Artista a vorbit și despre luna de miere

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri