Chiar dacă ne-au cocoșat taxele și impozitele, UE consideră că în România e mult mai bine decât în alte țări. Economistul Andrei Caramitru, fiul regretatului actor Ion Caramitru, taie în carne vie.
Suntem la același nivel cu spaniolii!
Românii trăiesc mult mai bine decât locuitorii din alte nouă țări din Europa, potrivit datelor oferite de la Bruxelles, fiind la același nivel cu spaniolii. În fața unor asemenea lucruri, economistul Andrei Caramitru a luat atitudine și a postat un comentariu usturător pe Facebook. „Aveți încredere in cifrele de la Bruxelles? UE adică? Eurostat? Că dacă da, și ar trebui să aveți încredere, veti fi șocați. PIB-ul e ceva care măsoară economia, dar nu bunăstarea oamenilor.
„Suntem 86% din media UE”
„Așa că ăștia se uită la consumul per capita ajustat la puterea de cumpărare – adică cât pot cheltui oamenii medii în mod real. Ei și România stă așa, la sfârșit de 2022. Suntem 86% din media UE. Adică peste următoarele țări din Europa: Malta, Cehia, Estonia, Grecia, Slovacia, Letonia, Croatia, Ungaria, Bulgaria. La același nivel, identic, cu Spania (!!!) Extrem de aproape, la 1%, de Portugalia, Polonia si Slovenia (posibil să le depășim pe toate în 2023)”.
„Vorbim de putere de cumpărare reală, atât”
„Știu că o să urlați. Dar dar dar – autostrăzi, spitale, corupție, scoli, Educație PISA nu au legătura – vorbim de consum, putere de cumpărare reală, atât. O să ziceți – daaaaar e saracie, sunt câțiva milionari care trag media in sus !!!!!! NU. Coeficientul de inegalitate (Gini) e la nivelul mediei europene si scade nu creste.
O să zbierați – da poate consumam – dar e pe datorieeee!!!! Deloc. Nivelul de credite e mult mult mai scăzut decât media europeană, nu crește – cresc depozitele, economisirea populației care e enormă, nu creditarea. E pe dos. O sa mai ziceți: minciuni !!!!! Prețurile sunt imense. Tocmai că nu sunt, sunt mult sub cele Europene.
Vorbiți aiurea (coșul de consum nu e doar saint pelerino și camambert deștepților). Așa ca respirați frumos. Treceti peste șoc, internalizati informația, si ajustați-vă perspectiva asupra realității. Că altfel rămâneți defazați și nu înțelegeți nimic din ce se întâmplă în jurul vostru. Not helpful”, scrie Andrei Caramitru pe Facebook.
„Încercați un an, fix un an, de experiment”
Și pentru a le demonstra „necredincioșilor” că datele UE sunt reale, Andrei Caramitru a revenit cu un alt mesaj.
„Ăia care urlă că o duc rău, vai, dezastru aici, că se moare de foame. Că e mai bine în vest. Eu le propun așa. Experiment de 1 an. Să meargă oriunde în Europa de vest, își iau un job acolo și își plătesc chiria pe un apartament fix ca aici.
Își iau internet mobil ca aici, o mașina fix ca aici (pe care plătesc rca Casco parcare), mănâncă fix ca aici, totul identic. Salariu, că acolo cheltuieli pe același nivel de viața ca aici. Și să vada dacă rămân cu mai mulți bani în buzunar la sfârșitul lunii. Că e posibil să nu treacă de săptămâna a treia până la salariu și să facă foamea 10 zile. Încercați un an, fix un an. Așa de experiment. Și după vorbim”, a scris Andrei Caramitru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook