Brad Pitt a dat-o în judecată pe Angelina Jolie pe motiv că aceasta din urmă ar fi vândut podgoria Chateau Miraval fără voia acestuia, însă în cadrul procesului ies la iveală și detalii din viața fostului celebru, care nu-i fac deloc reclamă bună Angelinei. Aceasta a fost acuzată de un fost bodyguard că își manipula copiii împotriva lui Brad Pitt, iar dezvăluirile nu se rezumă doar la acest aspect.
Tony Webb — un veteran al Marinei Regale a Regatului Unit și al Serviciului Special Aerian al Armatei Britanice, care ulterior a trecut în domeniul securității private — spune în documentele depuse joi la instanță de avocații lui Pitt că, „Între 2000 și 2020, am oferit diverse niveluri de securitate personală pentru Angelina Jolie și familia ei, iar în prezent ofer servicii pentru Brad Pitt.”
Angelina Jolie își punea angajații să semneze acorduri de confidențialitate, spune bodyguardul
Webb susține că munca lui când lucra pentru cuplu includea „asigurarea securității pentru Jolie și familia ei ori de câte ori părăseau Statele Unite”, precum și obținerea de semnături pentru acorduri de confidențialitate (NDA) pentru Jolie, inclusiv de la angajații hotelurilor unde aceasta se caza.
După ce Pitt și Jolie s-au despărțit în 2016, firma lui Webb, SRS Global, a continuat să ofere servicii de securitate pentru vedeta din „Maleficent” și copiii ei. Webb își amintește că, după ce Pitt și Jolie s-au despărțit, relația sa de afaceri cu Jolie a luat o întorsătură neplăcută când i s-a spus de către asistentul lui Jolie, Michael Vieira, că doi contractori independenți ai firmei sale de securitate „ar putea depune mărturie în procesul de familie.”
Angelina ar fi amenințat posibilii martori folosindu-se de NDA
Webb spune în documentele depuse în instanță că asistentul lui Jolie apoi „mi-a cerut să îi împiedic pe acești doi indivizi să depună mărturie. Am înțeles că domnul Vieira făcea această cerere în numele doamnei Jolie.”
Webb a adaugat că, „I-am explicat domnului Vieira că nu aveam autoritatea să-i opresc, pentru că erau contractori independenți și nu angajați ai SRS Global. Domnul Vieira mi-a spus apoi că apelul său ar trebui să servească drept memento că acei indivizi semnaseră acorduri de confidențialitate cu doamna Jolie și că ar trebui să le reamintesc acest lucru și să le spun că, dacă depun mărturie în cazul juridic privind familia, doamna Jolie îi va da în judecată.”
Angelina le spunea copiilor să îl ignore pe Brad Pitt în cazul vizitelor
Webb declară în documentele depuse la Curtea Superioară din LA de avocații lui Pitt că, „Am comunicat acest mesaj celor doi indivizi la telefon și amândoi mi-au spus că intenționau să depună mărturie. Unul dintre cei doi indivizi, Ross Foster, a specificat că intenționa să depună mărturie, indiferent de acordul de confidențialitate, dacă ar primi o citație în instanță.
Când domnul Foster mi-a spus acest lucru, a adăugat că, dacă ar fi întrebat, ar depune mărturie despre afirmațiile pe care a auzit-o pe doamna Jolie făcându-le copiilor, încurajându-i să evite să petreacă timp cu domnul Pitt în timpul vizitelor de custodie”, a spus Webb despre tacticile pe care le folosea Angelina pentru a-i îndepărta pe copii de tatăl lor.
Angelina invocă un NDA exagerat drept scuză pentru vânzarea Miraval
Luna trecută, partea lui Jolie a susținut în documentele depuse în instanță că Pitt dorea ca ea să semneze un NDA nedrept de „oneros” și „extins”, „acoperind comportamentul neadecvat al lui Pitt, indiferent dacă era legat de Miraval sau nu”, pentru ca ea să poată vinde partea lui Pitt din podgorie.
Jolie afirmă că înțelegerea cu Pitt a eșuat din cauza NDA-ului, înainte ca ea să-și vândă acțiunile. Ea a mai susținut că Pitt încerca să o reducă la tăcere pentru a o împiedica să vorbească despre acuzațiile că el ar fi abuzat-o pe ea și familia lor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook