Matt Fiddes, bodyguardul lui Michael Jackson, care a lucrat pentru acesta timp de mai bine de un deceniu, a declarat într-un episod recent al podcastului „The Steven Sulley Study” că Michael Jackson a fost mult timp ridiculizat din cauza dimensiunii nasului său. Dar nu acesta a fost motivul pentru care Jackson a optat pentru o rinoplastie.
„Era foarte mult tachinat de familia sa din cauza mărimii nasului său. Mai ales de tatăl său. Nu ai moștenit asta de la mine, ai moștenit asta de la mama ta, nu ai moștenit asta din partea mea de familie. Și asta îl durea foarte mult.”, a mărturisit bodyguardul.
„La un moment dat, făcea 50 de piruete la rând. Era de necrezut. A căzut și și-a spart nasul”
Dar motivul real din spatele operației la nas a icoanei pop a fost un accident îngrozitor pe care l-a avut. „Michael obișnuia să danseze cam trei ore pe zi, în medie. La un moment dat, făcea 50 de piruete la rând. Era de necrezut. A căzut și și-a spart nasul și a considerat că este ocazia perfectă ca, în timp ce era sub anestezie, să își facă un nas mai mic”, a spus bărbatul. Fragmentul din interviul împărtășit pe TikTok a fost vizualizat până acum de peste 119.000 de ori.
„Nu știu câte operații a avut”
Referindu-se la zvonurile potrivit cărora Jackson ar fi suferit mai multe intervenții de chirurgie plastică de-a lungul vieții, Fiddes a precizat că nu a vorbit niciodată cu el despre acest lucru „în detaliu”. Dar a recunoscut că era clar pentru toată lumea că își făcuse operații.
„Nu știu câte operații a avut. Nu este o discuție despre care am intrat în detalii cu el, dar este clar că a avut operații la nas. Pe atunci, despre chirurgie plastică sau Botox nu se putea vorbi. El trebuia să mențină această imagine, deoarece avea în spate casele de discuri care îi plăteau miliardele”, spune Fiddes.
„Modul în care l-ar fi văzut mass-media nu este cum l-aș fi văzut eu”
Cu toate acestea, Fiddes a sugerat că Jackson era conștient de faptul că schimbarea feței sale și isprăvile sale publice vor atrage multă atenție. „De multe ori, modul în care l-ar fi văzut mass-media nu este cum l-aș fi văzut eu. Se făcea pe sine însuși să pară ridicol pentru a stârni presa”, susține bărbatul. Jackson a devenit unul dintre cele mai infame exemple ale pericolelor chirurgiei estetice, după ce a petrecut 30 de ani încercând să atingă ideea lui de perfecțiune.
Unii prieteni au spus anterior că se modelase având-o drept exemplu pe Diana Ross. Alții că voia doar să șteargă orice asemănare cu tatăl său pe care-l detesta. În cele din urmă a încercat să repare daunele provocate de operațiile și injecțiile nechibzuite și ratate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook