Arbitra care a notat-o pe Nadia Comăneci înainte de Montreal, impresionată și după 50 de ani: „Într-un fel, era chiar ușor…”
Arbitra care a notat-o pe Nadia Comăneci înainte de Montreal, impresionată și după 50 de ani: „Nu greșea niciodată”. La aproape 50 de ani de la momentul care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci continuă să stârnească emoție și admirație inclusiv printre oamenii care au văzut-o concurând cu propriii ochi.
Una dintre cele mai puternice mărturii vine chiar din partea unei arbitre internaționale care a jurizat-o pe legendara gimnastă la Pre-Olimpicele de la Montreal din 1975 (n.r. Jocurile Olimpice de la Montreal au avut loc ulterior, în 1976). Este vorba despre Ursel Baer, una dintre cele mai importante arbitre britanice de gimnastică ale vremii, prezentă la marile competiții olimpice de la München 1972, Montreal 1976 și Moscova 1980.
Într-un dialog, Ursel Baer a fost întrebată ce moment din viață ar retrăi dacă ar avea ocazia. Răspunsul a venit imediat: „Să o jurizez pe Nadia Comăneci”.
Întrebată de ce consideră acel moment atât de special, arbitra și-a amintit fascinația pe care o provoca sportiva româncă în lumea gimnasticii.
„Ea și alte câteva gimnaste erau crema cremei în gimnastică. Nadia nu părea niciodată să facă un pas greșit și să vezi o sportivă de nivelul ei era absolut extraordinar. Într-un fel, era chiar ușor să o notezi, pentru că nu făcea greșeli”, a spus Ursel Baer.

Declarația ei nu este întâmplătoare. În anii ’70, arbitra britanică vorbea în termeni asemănători și pentru presa internațională, explicând că Nadia era atât de bună încât arbitrii practic nu aveau altă opțiune decât să îi acorde note maxime.
De altfel, în articole precum cele din New York Times despre Jocurile de la Montreal din anii 70, Baer a apărat notele mari acordate în acea perioadă. Ea a declarat deschis că, atunci când o gimnastă este atât de mult superioară oricărui lucru văzut anterior, arbitrii sunt practic obligați să acorde o notă perfectă.
Ursel Baer a făcut parte dintre oficialii trimiși de Marea Britanie pentru a arbitra competițiile feminine din ciclul olimpic Montreal și a văzut îndeaproape ascensiunea celei care avea să devină simbolul perfecțiunii în sport.
Anul 2026 are o încărcătură specială pentru Nadia Comăneci și pentru România. Se împlinesc 50 de ani de la momentul istoric în care gimnasta româncă obținea primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice, la Montreal.
Performanța Nadiei a rămas una dintre cele mai importante imagini din istoria sportului mondial. Tabela de marcaj nici măcar nu era pregătită să afișeze nota 10 și a arătat 1.00, spre confuzia spectatorilor, înainte ca lumea să realizeze că tocmai asistase la un moment istoric.

Pentru a marca jumătate de secol de la acea performanță, în România au fost organizate mai multe evenimente speciale dedicate fostei mari campioane.
Nadia Comăneci a fost decorată recent de președintele Nicușor Dan cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, una dintre cele mai importante distincții oferite de statul român. Ceremonia a avut loc în contextul aniversării celor 50 de ani de la nota perfectă care a făcut-o celebră în întreaga lume. A fost de față și soțul american al Nadiei, Bart, care a fost extrem de impresionat și emoționat.
Totodată, 2026 a fost declarat oficial „Anul Nadia”, iar la Onești, orașul în care s-a născut și s-a format marea campioană, au avut loc gale, competiții și evenimente dedicate celei care a schimbat istoria gimnasticii.

Unul dintre cele mai comentate momente ale celebrării de la Onești a fost apariția Nadiei alături de Loredana Groza. Cele două vedete, originare din același oraș, au urcat împreună pe scenă în timpul concertului susținut de artistă și au dansat în fața publicului.
Atmosfera a fost una relaxată și emoționantă, iar imaginile cu Nadia Comăneci dansând și bucurându-se de moment au devenit rapid virale. La un moment dat, Loredana chiar a îngenuncheat simbolic în fața fostei gimnaste, într-un gest de admirație pentru performanțele care au făcut celebru numele României în întreaga lume.
Pentru mulți dintre cei prezenți, momentul a avut o încărcătură aparte: două dintre cele mai cunoscute femei născute la Onești, reunite pe aceeași scenă pentru a celebra o performanță care continuă să inspire generații întregi.

La jumătate de secol de la nota 10 de la Montreal, Nadia Comăneci rămâne nu doar o legendă a sportului, ci și un simbol al perfecțiunii. Iar mărturia arbitrei Ursel Baer demonstrează că impactul pe care l-a avut asupra lumii gimnasticii nu s-a stins nici după 50 de ani.
„Nu greșea niciodată”, poate că aceasta este, până la urmă, cea mai simplă și mai puternică descriere a sportivei care a intrat definitiv în istorie.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook