Simona Ionescu / Redactor Șef

Astăzi este Ziua internațională a bancurilor

Astăzi este Ziua internațională a bancurilor
Nu știm oameni care să nu savureze un banc bun. Există adevărați „specialiști” în bancuri, creativi și cu har. Un banc bun îți pune zâmbetul pe buze.

Pe 1 iulie se celebrează Ziua internațională a bancurilor. Este o zi specială, în care poți să faci glume și să împarți veselia cu cei din jur. Lingvistul Robert Hetzron este de părere că „O glumă este o scurtă piesă plină de umor din literatura orală în care distracția culminează cu propoziția finală… De fapt, condiția principală este ca tensiunea să atingă cel mai înalt nivel la sfârșitul ei. Nu trebuie adăugată nicio continuare care să scutească tensiunea”, explică publicația Știri pentru copii.

Ideea este că bancurile și glumele distrează oamenii de mii de ani. probabil că glumele au apărut de când omul s-a văzut pentru prima dată într-un ochi de apă și a glumit pe seama aspectului său.

Bancurile, vechi de când  lumea

Primul banc din lume este atribuit unui grec din antichitate, pe nume Palamedes. Știri pentru copii dă și un exemplu al străvechilor bancuri grecești, adaptat zilelor noastre ar fi acesta:

„Un frizer, un om chel și un profesor distrat, cu capul în nori, călătoreau împreună. S-au hotărât să facă un popas când s-a lăsat seara. Au decis să stea pe rând de pază, astfel încât să nu li se ia bagajele sau viețile. Când a venit rândul frizerului, acesta, ca să-și alunge plictiseala, s-a amuzat răzându-l pe cap pe profesor. Când profesorul a fost trezit ca să-și preia schimbul de veghe, și-a trecut o mână peste cap și a spus: „Cât de prost poate fi frizerul ăsta? L-a trezit pe chel în loc să-mi dea mie deșteptarea!”.

Tot grecii se laudă și cu primul club de comedie, unde prietenii schimbau glume între ei.

Ce trebuie să știți de Ziua Internațională a bancurilor

Un banc bun stimulează râsul, iar râsul stimulează sistemul imunitar. „Potrivit unui studiu recent, râsul este singura metodă de masaj al organelor interne. Este, de asemenea, un element principal în digestie. E foarte simplu, corpul are nevoie de râs”, arată spune Dan Gascon, președintele organizației americane „Umor pentru sănătate”.

Rezultatele unui studiu realizat de Universitatea Medicală din California arată că umorul scade nivelul hormonilor care provoacă stresul, precum adrenalina, contribuie la scăderea nivelului tensiunii arteriale și crește nivelul de anticorpi. Un râs sănătos stimulează circulația sângelui și întărește mușchii, arată un alt studiu al Universității Stanford.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre