De când a intrat în campanie pentru Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone nu scapă de atacuri. Primarul se ține tare și taie în carne vie când cineva se leagă de familia lui.
Cristian Popescu Piedone este un familist convins, iar când cineva îndrăznește să spună un singur cuvânt nepotrivit despre cei pe care-i iubește cel mai mult pe această lume, primarul pune piciorul în prag. Atacat virulent de candidații și fanii USR, de unele mijloace media simpatizante USR și AUR în legătură cu fiul, ginerele și finii lui care lucrează în primărie, edilul sectorului 5 a transmis de „Ziua internațională a familiei” un mesaj pe contul său de socializare.
„Locul unde suferința e mai blândă, iar pâinea are gustul cel mai bun”
Piedone a ținut să le amintească românilor ce reprezintă familia atunci când o persoană e „lovită și caută mângâiere”.
„Familia! Carapacea aceea sfântă în care te retragi când te doare sufletul și vrei să plângi! Cercul acela sfânt unde te refugiezi când ești lovit și cauți pavăză și mângâiere! Olimpul fiecăruia, casa de acasă… Locul unde suferința e mai blândă, iar pâinea are gustul cel mai bun!”, a spus primarul.
„Restul… falsitate”
De asemenea, Piedone a menționat că doar câteva persoane publice au sufletul sincer atunci când vorbesc despre familie.
„De 31 de ani, încoace, pe 15 mai, adică astăzi, lumea largă sărbătorește, oficial, familia! Teoretic! Practic, în fiecare țară doar o fărâmă din societatea civilă și câteva persoane publice din segmentul politic vorbesc sincer despre darul și harul Familiei!
Restul… falsitate! Dacă toate guvernele lumii ar respecta cu adevărat Familia, măcar o zi în an, pe 15 mai, n-ar mai exista nici război, nici bătăi, nici ură, nici lacrimi, nici foame, nici foamete! Dar, Ziua Familiei este punctată, mai mereu, doar în comunicate searbede de presă, parafate de diverse instituții publice care, în restul anului, nu aduc niciun folos Familiei! Parcă îi văd: “ – Scrieți și voi ceva mieros despre Familie, să arătăm că ne interesează, că ne pasă!”, susține primarul.
„Oameni buni, Familia e totul”
Nu în ultimul rând, Piedone le-a recomandat politicienilor să nu uite de azile și orfelinate, unde există suflete ce au nevoie de iubire.
„N-am văzut însă mari politicieni, ori mari activiști, ori mari jurnaliști, care să se ofere, măcar astăzi, părinți sau frați sau nepoți de împrumut prin… azile și orfelinate! Ziua Familiei este o zi ca oricare!
Ca și alaltăieri, ca și ieri, ca și astăzi, ca și mâine, poimâine încolo… oamenii au lovit, lovesc și vor lovi în oameni! De ce? Probabil dintr-o ură strâmbă generată din invidie și din eșecuri personale! Oameni buni, Familia este totul! Iubiți-vă Familia! Respectați-vă Familia și protejați-o chiar și cu prețul suprem! Nu există avere lumească mai valoroasă ca Familia!”, a spus Piedone.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook