Simona Ionescu / Redactor Șef

Atentatul de la Arad. Fiica omului de afaceri Ioan Crișan şi complicii ei vor fi aduşi în București, pentru audieri

Atentatul de la Arad. Fiica omului de afaceri Ioan Crișan şi complicii ei vor fi aduşi în București, pentru audieri
Anchetatorii atentatului de la Arad, în care omul de afaceri Ioan Crișan a fost omorât de o bombă detonată în urmă cu trei ani, investighează ce rol a avut fiica afaceristului în ceea ce s-a întâmplat. Aceasta, precum și complicii ei, sunt în drum spre Capitală, pentru audieri.

Bomba plasată sub scaunul Mercedesului lui Ioan Crișan a fost detonată la ora 7 dimineața, într-o zi de sâmbătă, pe 29 mai 2021, în fața supermarketului PROFI din zona Lebăda. În urma exploziei, afaceristul, care era proprietarul uneia dintre puținele ferme de somn african din Europa de Est, a murit pe loc. 

În urma unei anchete lungi, o serie de percheziții au fost declanșate în această dimineață de către procurori din Capitală, iar ținta anchetatorilor este nimeni alta decât fiica afaceristului. Miercuri dimineață, Poliția Română, împreună cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat șapte percheziții domiciliare în cadrul acestei anchete. 

Fiica afaceristului, dusă la audieri 

Patru ore ar fi petrecut anchetatorii în apartamentul fiicei afaceristului, în care aceasta locuiește de aproximativ doi ani cu cei doi copii ai ei, proveniți din fosta căsătorie cu un politician local din PNL. La final, femeia a fost dusă la audieri. Mai mult decât atât, se pare că alți trei suspecți urmează să fie aduși la sediul Inspectoratului de Poliție. 

Laura Crișan, fiica afaceristului mort în atentatul cu bombă, va fi adusă la București alături de complicii ei

Printre ei se află și un frizer, pasionat de electronică şi despre care se bănuieşte că ar fi fabricat dispozitivul exploziv. Acesta ar fi cumpărat componentele din Serbia. Acum, fiica afaceristului, precum și cei trei complici, sunt aduși în București pentru audieri. 

Ce motiv ar fi avut femeia 

În ceea ce privește motivul pe care l-a avut femeia pentru a-și ucide tatăl, se pare că cei doi s-ar fi certat de la bani, potrivit unor surse judiciare citate de presă. Aceasta i-ar fi angajat apoi pe cei trei bărbați pentru a pune la cale și a îndeplini asasinatul. 

Bomba plasată sub scaunul Mercedesului lui Ioan Crișan a fost detonată la ora 7 dimineața

La momentul crimei, cazul a fost preluat de specialiști în Criminalistică de elită din Capitală. Au urmat o serie de investigații și audieri, dar care nu au dus la nicio concluzie. Anchetatorii au cerut ajutorul inclusiv Ucrainei, Republicii Moldova sau Serbiei, deoarece existau informații că cetățeni străini care ar avea legătură cu atacul ar fi plecat spre aceste state. Până la urmă, totul s-a finalizat cu perchezițiile din această dimineață, inclusiv la casa fiicei lui Ioan Crișan.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre