Simona Ionescu / Redactor Șef

Atenție, șoferi! Cea mai draconică lege urmează să fie dată în curând. Interzice șofatul în funcție de vârstă și experiență

Atenție, șoferi! Cea mai draconică lege urmează să fie dată în curând. Interzice șofatul în funcție de vârstă și experiență
După înăsprirea Codului Rutier în România, Uniunea Europeană vine să complice și mai mult lucrurile. Se anunță restricții severe.

Uniunea Europeană a decis să impună noi reguli șoferilor și se anunță restricții foarte dure. În acest moment reprezentanții UE analizează propunerea pentru o nouă directivă privind permisul de conducere. Aceasta ar trebui finalizată până la sfârșitul lunii martie 2024. Actualul proiect legislativ este plin restricții, în special pentru șoferii începători și pentru cei înaintați în vârstă.

Concret, șoferii începători trebuie să se supună unui nou set de reguli mai stricte pentru a obține permisul de conducere. Decizia a fost luată după ce s-a observat că aceștia fac cel mai des accidente de  circulație. Mai precis, de la obținerea permisului, șoferii începători se vor afla într-o perioadă de probă de 2 ani, timp în care le este interzis să consume alcool și să urce la volan. De asemenea, dacă în același interval de doi ani depășesc limita de viteză prea des, le va fi confiscat și permisul de conducere.

Consiliul German pentru Siguranța Rutieră a anunțat că noua strategie a UE vizează reducerea la zero a numărului de persoane grav rănite și ucise în urma accidentelor rutiere.

Potrivit Destasis (Oficiul Federal de Statistică), anul trecut un număr de 2.788 de persoane au murit în accidente de circulație numai în Germania, în timp ce numărul răniților s-a ridicat la 361.134 de persoane.

Lege draconică pentur șoferi. Toată populația UE trebuie să se conformeze

Noile reglementări UE vizează mai ales șoferii cu risc de accidente cu potențial ridicat. În această categorie intră începătorii și persoanele vârstnice. În cazul seniorilor se analizează posibilitatea ca permisele auto să aibă o valabilitate mai mică pe viitor.

Condusul pe timp de noapte le va fi interzis șoferilor începători în primii doi ani de la obținerea permisului

Pe de altă parte, șoferilor începători li se va impune o limită specială de viteză în afara orașului, de maximum 90 km/h pe autostrăzi. De asemenea, Codul Rutier european ar putea impune o interdicție de conducere pe timp de noapte.

Potrivit proiectului, „țările membre pot stabili reguli speciale pentru șoferii începători pentru a restricționa conducerea pe timp de noapte, de la miezul nopții până la 6 AM”.

Apare un nou permis de conducere

Reprezentanții UE analizează posibilitatea de a stabili o vârstă minimă uniformă pentru eliberarea permiselor auto. Acest lucru eva garanta că noile norme, mai stricte, pentru șoferii începători vor putea fi implementate fără echivoc în toate țările din Uniunea Europeană.

Comisia vrea să introducă un nou permis de conducere clasa B+, pentru mașinile grele de la 1,8 tone. Prin urmare, șoferii care vor să conducă SUV-uri sau mașini electrice, care sunt adesea mai grele decât alte mașini, trebuie să obțină un permis de conducere suplimentar. Noul permis de conducere clasa B+ ar urma să fie posibil doar de la vârsta de 21 de ani, scrie ziarulromanesc.de.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre