Simona Ionescu / Redactor Șef

Au explodat prețurile la cazarea pe litoralul românesc. Cât trebuie să plătiți pentru minivacanța de 1 mai

Au explodat prețurile la cazarea pe litoralul românesc. Cât trebuie să plătiți pentru minivacanța de 1 mai
Ne mai despart doar câteva zile până când ne vom face bagajele pentru prima vacanță la mare din acest an. Cât costă cazarea.

Peste 75.000 de turiști sunt așteptați pentru minivacanța de 1 mai la mare, spune președintele de onoare al patronatului RESTO Constanța și secretatul general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România, Corina Martin.

Din păcate însă, pentru a reuși să vă distrați la mare, trebuie să aveți buzunarul plin. Prețurile la cazare au luat-o razna, iar la Mamaia, de exemplu, puteți plăti chiar și până la 2400 de lei pentru o persoană pentru două nopți.

Cele mai mari tarife de cazare de pe litoral, raportat la categoria trei stele

„Aşteptăm peste 75.000 de turişti pe litoral în weekendul de 1 Mai, datorită evenimentelor ce se organizează mai ales în Costineşti şi Mamaia. Pe primul loc ca număr de turişti prezenţi la un eveniment se va plasa “Beach, Please”, festivalul ce va atrage în Costinesti peste 50.000 participanţi, potrivit organizatorilor.

Un întreg comandament de organizare şi siguranţă este deja pregătit, iar operatorii de cazare şi masă au întreaga capacitate de cazare ocupată, la cele mai mari tarife de cazare de pe litoral, raportat la categoria trei stele. Mamaia va atrage, conform estimărilor noastre, peste 30.000 turişti, având în vedere că sunt anunţate multe festivaluri şi evenimente diverse – pe plaje şi în cluburi”, a declarat Corina Martin.

Ce se întâmplă în Mamaia și Costinești

Potrivit informațiilor oferite de Marinel Ilie, vicepreşedinte Asociaţia Patronală Costineşti, Vama Veche se află pe locul trei în topul destinațiilor preferate de 1 mai. „Surpriza anului trecut în weekendul de 1 Mai revine într-un format grandios în acest an.

Suntem pregătiţi şi am anuntat un lineup al celor mai celebri şi fresh artişti internaţionali, care abia aşteaptă să urce pe cea mai mare scenă dedicată culturii urbane din Europa de Est. Toţi sunt la prima venire în România, aşa că plănuim să le arătăm de ce Beach, Please! este un adevărat fenomen!”, afirmă acesta.

Liniște și confort pentru familiile cu copii în Eforie

În jur de 3000 de turiști sunt așteptați și în Eforie, o stațiune unde ajung mai mult familiile cu copii. „Peste 3.000 de turişti sunt aşteptaţi în Eforii, pentru acest weekend, unde, deşi nu avem mari evenimente, oferim tarifele cele mai scăzute, servicii corecte, plaje care nu sunt încă extinse pe toate suprafeţele, linişte şi confort, mai ales pentru familiile cu copii şi oferte pentru bugete de vacanţă diferite”, a spus și George Lica, preşedinte Patronatul Eforia Turistică.

Cât veți scoate din buzunar

Pentru două nopți de cazare de 1 mai la Costinești, veți scoate din portofel de la 350 lei/persoană până la 530 lei/persoană, la hotelurile de patru stele. Tot la hoteluri de stele, dar all inclusive, dar în stațiunea Venus se va plăti între 180 lei-900 lei/persoană.

Pentru hotelurile de cinci stele din Mamaia, cine își permite va plăti de la 175 lei până la 2400 lei. În Eforie, la hotelurile de patru stele cu demipensiune, românii vor scoate din portofel între 150 lei – 1300 lei/persoană.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre