Cum? Autoritățile se gândesc să introducă testarea elevilor pentru consumul de droguri, în școli. Speră ca prin această metodă să poată să țină totul sub control.
Vestea a fost dată de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care a care a anunțat că există posibilitatea ca personalul medical din școli să înceapă să testeze elevii antidrog. Vor fi testați doar elevii care au un comportament ce îi duce pe specialiști cu gândul că aceștia ar putea să fi consumat substanțe interzice.
Va fi nevoie de acordul părinților
Chiar și așa, se va face doar dacă părinții își vor da acordul. Pe de altă parte, ministrul de Interne a menționat că vor luate mai multe măsuri pentru ca drogurile să fie prevenite în școli. Acest subiect urmează să fie abordat însă în cadrul unui Plan Național de Acțiune pentru siguranță școlară 2023-2024.
„Intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ”
Vor urma întâlniri la nivelul mai multor ministere, printre care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Familiei și Ministerul Muncii, dar și cu departamentul pentru românii de pretutindeni. În acest sens se dorește și constituirea de grupuri de acțiune la nivelul fiecărei școli.
„Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bullying-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Ce li s-a interzis elevilor
Mai sunt două săptămâni și elevii vor începe școlile. Pentru a crește siguranța în instituțiile de învățământ, elevilor trebuie să țină cont de anumite reguli. Nu au voie să consume alcool sau droguri, să joace jocuri de noroc și să introducă în școli arme sau alte obiecte care pot duce la acte de violență și pot pune viața în pericol. Cine nu respectă legea, va suporta rigorile acesteia și se poate ajunge chiar la exmatriculare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook