Simona Ionescu / Redactor Șef

Bărbatul care a vandalizat sala de gimnastică Nadia Comăneci din Onești era drogat. A spus tot Poliției

Bărbatul care a vandalizat sala de gimnastică Nadia Comăneci din Onești era drogat. A spus tot Poliției
Sala de gimnastică „Nadia Comăneci” din Onești, județul Bacău, un simbol al excelenței sportive românești, a fost ținta unui act de vandalism. Un bărbat în vârstă de 37 de ani din orașul Comănești, care a vandalizat în această dimineață incinta sportivă în scopul furtului de bunuri, a fost prins de polițiști.

Hoțul, care a fost găsit de oamenii legii în mijlocul sălii cu o medalie la gât, s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive. Acesta ar fi pătruns în sala de gimnastică Nadia Comăneci după ce a distrus un geam la vestiar, a produs haos în zona vestiarelor și a încercat să dea foc. Acestea sunt primele date ale anchetei.

A fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat

Sala de gimnastică Nadia Comăneci din Onești a fost distrusă. Un hoț a vrut să fure medaliile celebrei sportive
Hoțul care a vrut să fure din sala Nadia Comăneci a fost prins de oamenii legii. Sursă foto: unupetrotus.ro

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Bacău în urmă cu puțin timp, bărbatul ar fi intrat în sala de gimnastică cu intenția de a fura. Incidentul a fost semnalat în jurul orei 07:00 de un bărbat de 44 de ani din Onești, care a alertat poliția indicând prezența unei persoane necunoscute în clădirea de pe strada Perchiului.

„Patrula de siguranță publică a depistat în sala de sport un bărbat de 37 de ani, din orașul Comănești, care ar fi pătruns în interior prin distrugerea unui geam de la un vestiar, pentru a sustrage bunuri.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău, cms. Cătălina Crețu.

Trofeele Nadiei Comăneci nu au fost furate

Din fericire, vitrina cu trofee de la intrare, care conține obiecte valoroase, inclusiv cupa oferită Nadiei Comăneci de forul european de gimnastică pentru cele trei titluri de campioană europeană, nu a fost afectată, a informat site-ul unupetrotus.ro.

Alte obiecte expuse, legate de antrenoarea Maria Simionescu și fostul președinte al Federației Române de Gimnastică, Nicolae Vieru, au rămas, de asemenea, intacte. Pentru a se vedea dacă a avut discernământ când a comis fapta, bărbatul va fi supus, probabil, și unei expertize psihiatrice. Procurorul va decide.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *