Simona Ionescu / Redactor Șef

Blestemul se ține de familia manelistului Petrică Cercel. Băieții lui, la un pas să fie arși de vii în incendiul de la Prosper. Ce artiști au mai scăpat

Blestemul se ține de familia manelistului Petrică Cercel. Băieții lui, la un pas să fie arși de vii în incendiul de la Prosper. Ce artiști au mai scăpat
Incendiul de la complexul Prosper i-a lăsat pe comercianți, dar și pe câțiva artiști renumiți, fără munca de o viață.

Marți după amiază a fost dezastru în sectorul 5 al Capitalei. 44 de autospeciale ale pompierilor au reușit, după câteva ore, să stingă focul imens care s-a aprins la complexul Prosper.

Blestemul se ține de familia manelistului Petrică Cercel. Băieții lui, Ionuț și Florin, la un pas să fie arși de vii în incendiul de la complexul Prosper

În incendiul de proporții din sectorul 5 al Capitalei au fost prinși și fiii celebrului manelist Petrică Cercel, care a murit anul trecut din cauza coronavirusului. Aceștia se aflau în clădirea respectivă, în studioul lor de înregistrări care se afla la ultimul etaj al clădirii, de unde se spune că a pornit și focul.

Complexul a fost aproape în totalitate distrus dar, din fericire, Florin și Ionuț Cercel au scăpat cu viață. Băieții au reușit să fugă, însă studioul lor a ars din temelii, pagubele ridicându-se la peste 40.000 de euro.

„Îmi pare rău de studioul meu, însă mă bucur că am scăpat cu bine”

“Eu și fratele meu, Florin, eram la înregistrari. Studioul meu e acolo, sculele, tot. Minim 40.000 euro investiție. Sunt fericit că suntem bine, puteam să pățim ceva. Îmi pare rău de studioul meu, însă mă bucur că am scăpat cu bine. Am fost anunțat de cineva că a luat foc, era fum pe holuri, dar am ieșit pe la intrarea principală”, a afirmat Ionuț Cercel, într-o emisiune TV.

La același etaj, lângă frații Cercel mai avea studioul și un alt lăutar, Marius Spider care a afirmat că a scăpat de foc doar datorită ajutorului Divinității. “A bubuit la noi, la etajul 4, și am reușit să fugim. S-a auzit o bubuitură mare. Nu știm de la ce a pornit. Când am ajuns jos, ardea tot etajul. Nu mai contează paguba, bine că am scăpat cu viață. Din fericire, nu sunt victime”, a declarat Marius.

A ars și studioul lui Liviu Puștiu, în care a investit 100.000 de euro

Nu în ultimul rând, tot în complexul Prosper era și studioul simpaticului cântăreț Liviu Puștiu. Artistul trebuia să fie în complex alături de Vali Vijelie să înregistreze o piesă, dar acesta l-a sunat și i-a spus că studioul lui s-a făcut scrum. Investise nu mai puțin de 100.000 de euro.

„Cred că Dumnezeu mi-a salvat viața. Azi trebuia să fiu în studio, să înregistrez alături de Vali Vijelie. Aveam cel mai tare studio din România, am investit peste 100.000 de euro. Eu ieri trebuia să vin în România, dar am pierdut avionul. Cred că azi nu mai eram. Noi când intrăm în studio, ne punem căștile pe urechi și nu mai auzim nimic. Vali m-a sunat primul și mi-a zis: a luat foc acolo”, s-a destăinuit Liviu într-o emisiune tv.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre