Bonele lui Oțil și Bobonete. Dezvăluiri despre ce le făceau copiilor
Experiențele împărtășite de Dani Oțil și Bobonete demonstrează că procesul de selecție a unei bone este o adevărată loterie. Iată prin ce situații comice au trecut prezentatorul și comediantul.
Aventura de a deveni părinte vine la pachet cu o multitudine de bucurii, însă momentul în care decizi să apelezi la un ajutor extern pentru creșterea copilului poate transforma rutina zilnică într-o adevărată comedie.
Dani Oțil a povestit deschis, cu umorul și autoironia care îl caracterizează, un lung șir de peripeții prin care a trecut alături de soția sa, Gabriela, până să găsească o bonă potrivită pentru fiul lor, Tiago. Discuția a adus la lumină întâmplări spumoase din viața de familie, confirmând că realitatea depășește întotdeauna cele mai inventive scenarii.

Pentru prezentator, găsirea persoanei potrivite s-a dovedit a fi un maraton cu obstacole, trecând prin nu mai puțin de șase încercări eșuate. Prima experiență a debutat sub auspiciile sfaturilor venite din toate direcțiile, care sugerau că bona internă trebuie angajată din timp, chiar înainte de nașterea bebelușului.
Femeia a fost instalată confortabil în casă, a primit salariul pe trei luni fără să aibă responsabilități mari, însă avea o calitate aparte: un somn incredibil de adânc. În timp ce tinerii părinți se plimbau disperați pe scări încercând să potolească plânsetele nocturne ale copilului, din spatele peretelui de sticlă al bonei răsunau doar sforăituri liniștite.
Finalul a fost la fel de neașteptat: după două luni de acomodare, în prima zi în care a rămas singură cu bebelușul timp de două ore, femeia și-a dat demisia pe motiv că munca este mult prea grea.
„A fost contractată prin luna a treia, a patra de sarcină, că așa ne-au învățat alții și a plecat cu blestem. După vreo două-trei luni, salariu, salariu, stătea cu noi în casă, avea și un somn foarte bun. Tiago dormea pe etaj cu ea, copilul urla, eu îl plimbam pe scări cu mă-sa, ea dormea, îmi făcea mie poftă. A abandonat jobul în prima zi în care am lăsat-o cu copilul două ore”, a menționat Dani Oțil.

A urmat o serie de candidate venite din Republica Moldova, fiecare lăsând în urmă amintiri memorabile. La interviurile purtate prin apel video, doamnele își etalau cu încredere talentele în arta culinară și a masajului:
„Spuneau toate că sunt bucătărese și fac masaj, numai că îi făceam eu masaj Gabrielei de față cu ele”. Una dintre doamne a decis să plece deoarece suferea din cauza lipsei de socializare, fiind revoltată că angajatorii nu stau zilnic la cafea și povești cu ea, așa cum era obișnuită la vechiul loc de muncă din Moscova.
O altă bonă a rămas „șocată” de stilul de viață modern al familiei. Deși i se comunicase clar că nu este nevoie să gătească sau să facă menajul, femeia nu a putut accepta faptul că tânăra mamă nu pregătește zilnic mâncăruri la două tigăi, plângându-i de milă lui Dani Oțil. „Și m-am gândit: cum o fi să ai nevastă, soacră și bonă care toate să gătească? În șase ani fac așa o burtă… Numai că n-a pus mâna pe nici o tigaie”, a spus Dani Oțil zâmbind.
Șirul poveștilor a inclus și o doamnă fără experiență anterioară, dornică să învețe meserie, dar care a fugit pe neașteptate luându-și periuța de dinți și bagajele sub pretextul că își înscrie fiica la liceu. „I-am dat și bani… Am mai fost părăsit în viața asta, nu sunt vreo „proastă” și într-o seară când făceam pe detectivul și-a luat și periuța de dinți”, a mai spus prezentatorul.
Dani susține că la început a fost impresionat de această femeie care a povestit că la un alt angajator a dormit „pe sacii de făină”, a fost foarte chinuită. Înainte de a dispărea însă, femeia le-a împărtășit o relatare tulburătoare despre un fost angajator străin care ar fi ieșit cuprins de flăcări din baie în timp ce ea călca rufe liniștită, detaliu care l-a ținut pe prezentator într-o stare de alertă maximă pe tot parcursul șederii acesteia în locuință.
„A ieșit din baie cu tot capul în flăcări, a început să urle, l-a stins, a venit salvarea, procuratura, și a fost în comă câteva luni. Noroc că avea camere în casă, dar nu în baie. În final, omul și-a revenit, dar eu de unde să verific… Copilul meu avea patru, cinci luni și îmi curgea transpirația îm barbă, facem cu schimbul cu nevastă-mea… planton… mi-am dus un cuțit mare în cameră”, susține Dani Oțil.
O altă candidată a sosit la miezul nopții cu un entuziasm debordant, „de parcă ar fi fost trupa Zurli”, blindată cu bomboane și le-a propus Gabrielei și lui Dani să desfacă o sticlă de băutură pentru a sărbători angajarea, în timp ce părinții epuizați încercau cu disperare să nu trezească bebelușul adormit.
„A intrat așa… Hei! Bună ziua! Am crezut că a venit gașca Zurli la mine acasă. A luat-o în brațe pe Gabriela, a strâns-o și a început să țipe. Gabriela spunea să vorbească mai încet că doarme copilul și e a zis: E, lasă, că mai are timp… Așezați-vă, v-am adus niște bomboane Bucuria. Bem ceva? Sărbătorim că am venit? În timp ce noi eram umflați de nesomn”, s-a destăinuit prezentatorul.
Salvarea de peste vară a venit prin intermediul rețelelor sociale, de la o tânără „pocăită”, crescută într-o familie numeroasă cu peste zece frați. Deși extrem de harnică și utilă, fata a venit cu o singură avertizare: un somn adânc, care făcea imposibilă trezirea la plânsetele copilului.
„Mi-a scris o puștoaică care avea în total patru poze. Mi-a spus că nu are voie să pozeze, că nu a mai fost bonă, dar că mai are 10-11 frați și pe toți i-a crescut ea. De pe lângă Timișoara… Dar ne-a zis de la primul interviu că stă doar pentru o vară și că are un mare defect: <<am somnul foarte adânc, pe mine mă treziți doar dacă mă prindeți de mână>>. Dacă n-a chirăit Tiago… M-am gândit că am energie bună, dacă dorm femeile”, a mărturisit prezentatorul.

În aceeași notă hazlie, atmosfera a fost completată de amintirile lui Bobonete legată de bona Ioana. Când fiul lor avea doi sau trei ani, Bobonete și soția sa, Cătălina, au decis să petreacă un weekend la mare. Au pregătit totul cu grijă: i-au explicat bonei Ioana ce are de făcut, i-au lăsat bani în plus.
După doar câteva ore, când au sunat să vadă ce face copilul, comediantul a rămas fără cuvinte: bona băuse și se uita liniștită la televizor, la Temișan. Întrebată dacă a consumat alcool, a recunoscut că băuse două pahare „înainte de culcare”. Bobonete l-a trimis imediat pe fratele său să preia situația.
„Am ajuns la mare destul de târziu pe la 9 seara și pe la 21.30 când știam că e băița, băusem 2 pahare și eu și Cătălina, am zis să sunăm să vedem ce se întâmplă. Mi-a răspuns băută, că e bine copilul, doarme, ea se uită pe Antena 1 la concurs și mi-a spus că Temișan pare că nu îmbătrânește. Am întrebat-o dacă a băut ceva și mi-a spus că două pahare înainte de culcare. L-am trimis pe fratele meu urgent acolo”, a povestit Bobonete râzând.
Bonele lui Oțil și Bobonete. Dezvăluiri despre ce le făceau copiilor. Deși a iertat-o, episoadele nu s-au oprit aici. Soția comediantului a început să observe că dispar haine din casă, dar în scurt timp a fost prins hoțul. Era chiar bona…
„Am zis că nu are cum, într-o seară am ieșit la restaurant, Cătălina și-a pus pe ea o bluză plină de flori, dar nu i-a plăcut cum îi stătea, a dat-o jos, a pus-o pe umeraș, atârnată pe mânerul de la șifonier și când ne-am întors nu mai era. Abia a treia oară când am întrebat-o pe Ioana de bluză, a recunoscut că e a luat-o”, a povestit Bobonete.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook