Simona Ionescu / Redactor Șef

Brigitte Macron a comis-o grav. După ultima gafă, se cere demisia președintelui

Brigitte Macron a comis-o grav. După ultima gafă, se cere demisia președintelui
Nici nu a scăpat încă de acuzațiile unora că s-ar fi născut bărbat, că Brigitte Macron a ajuns din nou în centrul unui scandal. A comis-o atât de grav, încât francezii cer demisia lui Emmanuel Macron.

În ultima vreme, Brigitte Macron a ajuns mai discutată decât însuși soțul ei, președintele Franței. De la acuzațiile că s-ar fi născut bărbat și până la momentul viral surprins la scara avionului, în care l-a pălmuit pe Emmanuel Macron, Prima Doamnă nu a avut o clipă de liniște. Mai nou, a comis o nouă gafă, iar de data aceasta situația e serioasă. 

Brigitte Macron și-a luat fiica și au fost la teatrul Folies Bergere din Paris, la un spectacol al comediantului Ary Abittan. Acesta din urmă a fost acuzat de viol în 2021, de către femeia cu care se întâlnea. Procurorii au clasat însă cazul, după o anchetă de 3 ani, din lipsă de probe. La începutul anului, Curtea de Apel a continuat decizia, astfel că actorul a scăpat nepedepsit de justiție și a revenit pe scenă. 

Brigitte Macron le-a făcut „proaste” pe femeile care protestau împotriva actorului de comedie 

Sâmbătă, mai multe activiste feministe din grupul #NousToutes (#noitoate) au întrerupt spectacolul lui Abittan, purtând măști cu chipul său și cuvântul „violator” și scandând „Abittan violator”.

 

Ceea ce a șocat a fost reacția lui Brigitte, care a fost surprinsă în culise, înainte de spectacol, discutând cu Abittan. În filmarea publicată de revista franceză Public, Ary Abittan i-a spus lui Brigitte Macron că era „speriat” după protestele din noaptea precedentă.

„Dacă există vreo proastă nenorocită, o dăm afară (n.r. din sală)”, a răspuns, râzând, Prima Doamnă a Franței. 

Brigitte Macron, condamnată ferm de public pentru remarci 

A urmat un val de critici publice la adresa lui Brigitte Macron, iar unele voci cer chiar demisia președintelui. 

„Am început cu drepturile femeilor ca «marea cauză a mandatului de cinci ani», iar acum se termină cu insultarea lor”, a comentat Manon Aubry, europarlamentară din partea partidului radical de stânga La France Insoumise. 

Marine Tondelier, liderul partidului Verzilor, a calificat remarcile drept „grav jignitoare” într-un interviu. 

„O Primă Doamnă nu ar trebui să spună asta”, a adăugat ea.

Activista Gwen, membră a grupului #NousToutes, a catalogat afirmația drept „o insultă la adresa victimelor și a grupurilor feministe”.

„Și eu sunt o proastă nenorocită. Și le susțin pe toate celelalte. Femeile care denunță violența sexistă sunt insultate cu expresii precum «proaste nenorocite» de către Brigitte Macron. S-a început cu drepturile femeilor, «marea cauză a mandatului prezidențial», iar totul se termină cu insulte la adresa lor. E timpul ca soții Macron să plece”, a reacționat și actrița Judith Godreche, cunoscută pentru implicarea sa în combaterea abuzurilor sexuale în industria culturală franceză

Biroul lui Macron a declarat că schimbul de replici „ar trebui considerat doar ca o critică a metodei radicale” folosite de protestatarele feministe.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri