Britney Spears și-a recâștigat fiul cel mic. Băiatul mai mare nu a iertat-o și se scuză prin mesaje
Britney Spears, în vârstă de 44 de ani, i-a adus pe lume pe băieții ei în timpul căsniciei cu Kevin Federline, din 2004 până în 2007. Sean Preston și Jayden s-au îndepărtat de mama lor în 2022, acuzând-o public pe Prințesa Pop-ului că le-ar fi provocat „traume emoționale”.
Cei doi frați s-au mutat în Hawaii împreună cu tatăl lor, în vârstă de 47 de ani, și cu soția acestuia, Victoria Prince, în anul următor. Britney, însă, „nu și-a pierdut niciodată speranța” de a se reconcilia cu fiii ei. Cântăreața laureată cu Grammy s-a reîntâlnit cu Jayden în mai multe rânduri, postând imagini cu adolescentul cântând la pian, făcând un selfie în oglindă și altele.
Cel care a întins ramura de măslin către mama sa a fost băiatul cel mic, Jayden, care a contactat-o pe Britney printr-un mesaj text în 2024. Deși nu este clar care este în prezent relația dintre Britney și Sean Preston, o sursă a susținut în septembrie că cei doi „își reconstruiesc încet” relația.

„El încă are sentimente amestecate, dar faptul că l-a văzut pe Jayden reunindu-se cu Britney i-a dat speranță pentru propriul lor viitor. Ea este atât de recunoscătoare că îi are în viața ei. Se simte din nou întreagă”, a declarat o sursă.
Totuși, în ciuda eforturilor, Sean Preston nu a petrecut Crăciunul cu mama sa, motivând „obligații de serviciu”, semn că nu a iertat-o încă total. Astfel, Britney Spears l-a avut alături de sărbători în California doar pe Jayden, fiul ei în vârstă de 19 ani.
În ceea ce îl privește pe Sean Preston, în vârstă de 20 de ani, acesta a luat parte la festivitățile de sărbători alături de sora mamei sale, Jamie Lynn Spears, în Louisiana.
Sora lui Britney Spears, în vârstă de 34 de ani, și-a inclus nepotul într-o fotografie de grup postată pe Instagram joi, într-un carusel cu textul: „Crăciun fericit ✝️🤶🏻🎀🎄🎁”.

Fosta actriță a deschis slideshow-ul de pe rețelele sociale cu fotografia realizată în aer liber, în care apăreau și copiii ei — fiicele Maddie, 17 ani, și Ivey, 7 ani — precum și soțul ei, Jamie Watson, și mama ei, Lynne Spears.
Sean Preston stătea în spate, cu brațele în jurul bunicii sale și al verişoarei Maddie. Cămașa lui albă, pantalonii negri și adidașii puteau fi văzuți și în fundalul unui alt slide — însă, în rest, fiul lui Britney nu a mai apărut suplimentar în postare.
Momentan nu se știe dacă Preston se va reuni cu mama și fratele său de Anul Nou, sau dacă va alege să o evite pe Britney Spears în continuare.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook