Mama lui Bebe Cotimanis, croitoreasa Irinei Loghin. Actorul povestește motivul pentru care a plecat de la ProTV
Stabilit în comuna Bogați, satul Glîmbocelu, din județul Argeș, lângă Topoloveni, Bebe Cotimanis trăiește acum o viață liniștită, alături de partenera sa de viață, Iulia Dumitru. Acesta a mărturisit recent că plecarea de la ProTV, după ani lungi de colaborare, a fost o decizie personală.
„Din cauză de contracte care se schimbau, de libertate, că nu au voie să faci nimic, o reclamă dacă era trebuia să ceri voie. Mă simt foarte bine la Prima. După Sârbu nu mai aveai libertate.
Cei care au fost puși să conducă între timp se pare că erau plătiți din economiile pe care le făceau din relația cu angajații și cu colaboratorii. Și dacă reduceai de acolo, îți sălta ție nu știu cât… Era ceva putred acolo și nu pot să trăiesc în păcăleală sunt un om stabil în căsniciile pe care le-am avut, am stat zece ani, 15 ani, dar când „s-a copt”, am plecat.
Am plecat de la ProTV că am vrut eu, nu m-a dat nimeni afară. L-am lăsat pe Teodosiu care e de bază acolo în continuare. Acum înregistrez de acasă, când ai mijloacele astea… Stau la Bogați, iar aceasta e o localitate, în Argeș, lângă Topoloveni”, a povestit actorul pentru gsp.ro.

Viața la țară i se potrivește perfect. Departe de zgomotul orașelor mari, Bebe Cotimanis găsește împlinire în simplitate. Într-un podcast, el a vorbit despre fericire nu ca despre o stare permanentă, ci ca despre un drum:
„Pentru mine fericirea nu există. Fericirea e drumul spre fericire. Nașterea copiilor – alea au fost niște momente extraordinare. Alea sunt fericiri carnale, naturale. Restul sunt împliniri. Pe plan profesional mă simt tot timpul împlinit, pentru că nu am jucat niciodată ce nu mi-a plăcut”.
Relația cu Iulia Dumitru, partenera sa de câțiva ani și colegă de breaslă, adaugă căldură acestei etape. Bebe Cotimanis și iubita joacă împreună pe scenă, dar actorul recunoaște că a fost mereu reticent să aibă o relație cu o actriță:
„Totdeauna m-am temut să stau lângă o actriță. E o chestie dificilă. Jucăm împreună. De regulă vii acasă și zici: Am avut spectacol, am venit acasă, mamă! Dar ea răspunde: Am avut și eu, nu știu dacă ți-ai dat seama”. Totuși, cei doi se înțeleg excelent, iar această compatibilitate profesională și afectivă îi aduce echilibru.

În spatele succesului profesional se ascunde o poveste de viață marcată de sacrificiu și reziliență, centrată în jurul mamei sale, o croitoreasă excepțională care a lucrat pentru nume mari ale scenei românești, precum Irina Loghin.
După moartea tragică a tatălui într-un accident de mașină, când Bebe Cotimanis avea doar 13 ani, mama a rămas singura care i-a crescut pe cei trei băieți: pe Bebe, Mircea (cameraman renumit la ProTV) și Laurențiu (fost director de imagine la Televiziunea Română, recent pensionat).
„Se ocupa cu croitoria, dar era croitoreasă de lux, Irina Loghin și acum poartă din rochiile făcute de ea! Mama ne-a păstrat în școală pe toți trei copiii: eu, Mircea și Laurențiu. Mircea este un cameraman renumit și foarte bun la Pro TV. Laurențiu a fost director de imagine la Televiziunea Română, a ieșit de curând la pensie.
Toți am fost păstrați în școală, grație mamei, care ne-a crescut cu acul de cusut și ață. Pe mine m-a ținut foarte aproape de ea, că uneori o ajutam să mai însăileze, să mai croitoricească, să mai măsoare. Numai eu știu câte rochii am îmbrăcat, ca să poată să tragă tivul drept jos! Eram modelul ei’, a declarat Bebe Cotimanis pentru Unica.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook