Pensiile românilor vor creşte cu până la 30%, însă, conform documentelor se vor înregistra diferențe mari la creșterea pensiilor, iar femeile sunt defavorizate maxim.
Majorările cele mai mari apar în rândul pensionarilor bărbați., aceștia pot primi și 30% mai mulți bani la pensie. Pe de altă parte, femeile pot aștepta o creștere a sumei primite de la Casa Națională de Pensii de maxim 10 procente, potrivit unor calcule prezentate la Antena 3 CNN.
Fosta șefă a Casei Naționale de Pensii, Doina Pârcălabu, a explicat cum au fost făcute calculele, și că ele sunt corecte „plecând de la faptul că nu discutăm de alte venituri care să facă parte din baza de calcul”, adică de la „numărul total de puncte”. Unele pensii vor creşte şi cu 30%, altele nu ar trebui să crească, aritmetic vorbind, a explicat Pârcălabu, pornind de la principiul că niciun venit nu trebuie să fie diminuat.
Legea favorizează bărbații, sunt diferențe mari la creșterea pensiilor
Actuala lege le va crește bărbaților pensia mai mult, motivul fiind cel că ei au prin această formulă de determinare a punctajului mediu de calcul, stagiul complet de cotizare care a plecat de la 30 de ani. „Având în vedere că se va lua în calcul un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, diferenţa de 20% reprezintă procentul de majorare de 30% faţă de 25%”, a mai adăugat fosta șefă a Casei Naționale de Pensii.
Mai precis, bărbaţii vor fi cei mai avantajați la creşterea pensiei, având un stagiu de cotizare mai mare decât femeile. Acestea din urmă vor putea beneficia de o creștere maximă a pensiei cu 11%-12%. Explicația este că în cazul femeilor „stagiul complet de cotizare a fost de 25 de ani. S-a plecat de la 25 de ani şi s-a ajuns acum la 32 de ani şi patru luni, deci nu s-a atins stagiul de cotizare complet ca în cazul bărbaţilor”, a mai explicat fosta șefă a Casei de Pensii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook