Simona Ionescu / Redactor Șef

Camilla lui Charles stârnește din nou furia. I se contestă titlul, iar regina Elisabeta a fost și ea invocată

Camilla lui Charles stârnește din nou furia. I se contestă titlul, iar regina Elisabeta a fost și ea invocată
Palatul Buckingham a anunțat în urmă cu câteva zile că regina Camilla s-a îmbolnăvit, iar de acolo s-a dezlănțuit scandalul. Nu pentru că aceasta ar fi bolnavă, nici pe departe. Problema constă în titulatură, care îi este acum contestată. În plus, nu puțini au fost cei care au invocat-o direct pe răposata regină Elisabeta.

Declarația recentă a Palatului Buckingham conform căreia Regina Camilla nu se simțea bine și va trebui să lipsească de la mai multe angajamente a stârnit un adevărat haos. Motivul este unul care arată încă o dată gradul real de popularitate pe care îl are aceasta. 

Mai exact, după ce Palatul a anunțat că „Majestatea Sa, Regina, este în prezent bolnavă”, internetul a devenit extrem de confuz, lovit de o „molimă ciudată”. Mai exact, internauții au reclamat imediat că anunțul oficial ar fi menționat persoana greșită. 

„Regina? Nu a murit acum doi ani?” 

De la un anunț aparent banal s-a ajuns practic la o adevărată mișcare în mediul online, căci oamenii susțin că „Regina” era răposata regină Elisabeta, iar Camilla este „Regina Consoartă Camilla”. Lipsa părții „Consoartă” a fost micul detaliu de la care a pornit scandalul. 

Pe X, mai mulți internauți și-au manifestat nemulțumirea. 

„BBC: Regina este bolnavă.  

Lumea: Cum adică regina? Nu a murit acum 2 ani?  

Regele Charles a promis o încoronare modestă, dar a trecut la un adevărat spectacol exagerat, care a costat contribuabilii milioane de lire. Totul a fost degeaba, nimănui nu-i pasă de el, de Camilla și de #PrințulWilliam”, a scris cineva. 

Sursa: X

Alții s-au amuzat de confuzia amuzantă, așa cum era de așteptat. 

„Râd în hohote la anunțul BBC că Regina este bolnavă, iar oamenii sunt complet confuzi pentru că ei cred că este vorba despre Regina Elisabeta, nu despre Camilla. Comentariile sunt de-a dreptul savuroase! 🤣🤣🤣”, a scris altcineva. 

Sursa: X

„De ce tot insistă oamenii să o numească pe Camilla „Regina”, când ea este Regina Consoartă?  

Regina nu va lipsi de Ziua Comemorării pentru că este bolnavă.  

Regina va lipsi de Ziua Comemorării pentru că este moartă”, a adăugat un internaut. 

E sau nu corectă titulatura?

În februarie 2022, Regina Elisabeta a spus că și-ar dori ca nora ei să fie „Regină Consoartă” atunci când va veni momentul ca o nouă domnie să înceapă. De ce, se întreabă unii, ignoră toată lumea adevărul rostit de Regină și o numesc pe Regină, ei bine, Regina?

Sursa: X

Aici intervine problema, pentru că termenul „consoartă” este o poziție, nu un titlu. Elisabeta a II-a a fost o regină domnitoare, deținătoarea celei mai înalte funcții. Titlul ei era „Regina”. Ca în toate structurile regale, soțul / soția  Monarhului este consoarta / consortul. Când o femeie deține puterea și devine Majestatea Sa, partenerul ei masculin nu primește un titlu similar măreț și rămâne un prinț, uneori cu „consort” adăugat numelui său, alteori doar simplu prinț.  

Totuși, lucrurile stau diferit pentru monarhii bărbați. Când un bărbat urcă pe tron și devine domnitor, titlul său este „Regele”. Iar soția sa devine consoartă. Dar, deși rolul ei este de Regină Consoartă, nu de Regină Domnitoare, titlul ei este „Regina”. Practic, titlul folosit pentru Camilla este cât se poate de corect, în ciuda „cârcotașilor” care au profitat de ocazie și și-au manifestat, din nou, vechea problemă pe care o au cu actuala regină și soție a regelui Charles. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre