Simona Ionescu / Redactor Șef

Cântărețul Pharrell Williams devine șef al colecțiilor pentru bărbați la casa de modă Louis Vuitton

Cântărețul Pharrell Williams devine șef al colecțiilor pentru bărbați la casa de modă Louis Vuitton
Aceasta este probabil cea mai mare veste din domeniul modei de la începutul anului 2023. Casa de Modă Louis Vuitton care, anul trecut, a rămas fără designer de creațiu,e după moartea răvășitoare a designerului Virgil Abloh, i-a găsit acestuia înlocuitor.

Pharrell Williams, celebrul cântăreț cu 13 premii Grammy și nenumărate nominalizări, inclusiv la premiile Oscar ( de două ori), a cărui piesă, Happy, a creat o adevărată isterie pozitivă pe întreaga planetă când a fost lansată,  îi urmează lui Virgil Abloh în funcția de șef al colecțiilor pentru bărbați la Louis Vuitton.

Au existat multe speculații cu privire la numirea unui succesor demn al lui Virgil Abloh în fruntea colecțiilor pentru bărbați Louis Vuitton. Designerul, care fusese numit în funcția de director artistic în 2018, a murit pe neașteptate, pe 28 noiembrie 2021, după ce a redefinit codurile modei casei franceze timp de aproape trei ani. Acum cântărețul Pharrell Williams a fost numit șef al colecțiilor pentru bărbați la Louis Vuitton, arată Vogue.com.

„Pharrell Williams este un vizionar al cărui univers creativ se extinde de la muzică la artă și modă, impunându-se ca un simbol cultural global în ultimii douăzeci de ani. Felul în care el sparge granițele în diferitele lumi pe care le explorează se aliniază cu statutul de Maison Culturale al Louis Vuitton, întărind valorile sale de inovație, spirit de pionierat și spirit antreprenorial”, a anunțat celebra casă de modă.

„Mă bucur să îi urez bun venit lui Pharrell înapoi acasă, după colaborările noastre din 2004 și 2008 pentru Louis Vuitton, în calitate de nou director de creație pentru bărbați. Viziunea sa creativă dincolo de modă va conduce, fără îndoială, Louis Vuitton spre un nou capitol foarte interesant”, a declart și Pietro Beccari, președintele și directorul general al Louis Vuitton.

Cântăreț cu 13 Grammy și 2 nominalizări la Oscar

După mai mai mult de un an de așteptare, LVMH a anunțat că Pharrell Williams, în vârstă de 49 de ani, va prelua frâiele vestimentației masculine Louis Vuitton.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by LVMH (@lvmh)

Născut pe 5 aprilie 1974, Pharrell Lanscilo Williams este un celebru producător de discuri, rapper, cântăreț, compozitor și creator de modă american. Împreună cu prietenul său Chad Hugo, a format la începutul anilor 1990 duo-ul de producție hip hop și R&B Neptunes, cu care a produs cântece pentru diverși artiști. În 1999, a devenit vocalistul principal al trupei N.E.R.R.D., pe care a format-o împreună cu Hugo și cu toboșarul Shay Haley.

Williams a fost menționat pe scară largă ca fiind unul dintre cei mai influenți și de succes producători muzicali ai secolului XXI, având un impact semnificativ asupra muzicii moderne populare. Practic el a lansat hit după hit, iar piesa Happy, lansată acum 9 ani, a generat o adevărată isterie. Oameni de pe întreaga planetă au organizat flashmob-uri, au cântat și au dansat pe piesa respectivă. Chiar și primarul din Lugoj, de la acea vreme, nu a putut să se abțină și s-a filmat fredonându-i melodia în balconul primăriei.

Tot ce trebuie să știți despre artistul Pharell Williams

Pharell Williams este o personalitate multidisciplinară. Ascensiunea în modă a artistului a început când l-a cunoscut pe Nigo, pe atunci producător de discuri japonez și creator al mărcii A Bathing Ape în Japonia, în prezent director artistic al celebrei case de modă Kenzo. Cei doi au colaborat și creat o linie de îmbrăcăminte, înainte ca Pharrell Williams să co-fondeze mărcile Billionaire Boys Club și Ice Cream Footwear.

Pentru artist a urmat o pleiadă de colaborări în modă, frumusețe și stil de viață, cu branduri precum Adidas, Moncler, Comme des Garçons, dar și cu Louis Vuitton în 2005, cu care americanul a conceput o colecție de ochelari de soare numită Millionaire. Pharrell Williams, șeful colecțiilor pentru bărbați la Louis Vuitton, își va prezenta prima sa colecție în iunie anul viitor, în cadrul Săptămânii Modei pentru bărbați, primăvară – vară 2024.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre