Simona Ionescu / Redactor Șef

Care este cel mai important act pe care trebuie să îl solicităm la cumpărarea unei locuințe. Ne poate salva viața

Care este cel mai important act pe care trebuie să îl solicităm la cumpărarea unei locuințe. Ne poate salva viața
După tragedia inimaginabilă din Turcia și Siria, lumea înțelege că vremurile nu mai sunt la fel de sigure ca în trecut. În contextul cutremurului aproape apocaliptic, specialiștii nu pot face altceva decât să ne ofere sfaturi de care ar trebui să ținem cont, mai ales la cumpărarea unui aparament, fie el vechi sau nou.

Încredere oarbă sau timpul nu ne ajunge. Acestea sunt două considerente principale, în baza cărora oamenii semnează actele de proprietate, la locuințe vechi sau noi, înainte de a deveni proprietari.

Teama de cutremur există și este justificată și la noi în țară. Putem schimba ceva în ansamblul blocurilor și clădirilor de astăzi, multe dintre ele ridicate încă de pe vremea lui Ceaușescu? Răspunsul este nu.

Un singur lucru totuși putem face și anume să ținem cont de opiniile avizate ale specialiștilor. La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință?

Trebuie să cerem cartea tehnică”, în primul rând.

Când cumpărăm o locuință nouă, trebuie să avem în vedere și multe alte aspecte, după cum spun și experții din domeniu.

Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România, citat de media, a explicat la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

Este deosebit de importantă structura casei, respectiv rezistența. În cartea tehnică trebuie văzut dacă există un proiect de rezistență și ce evidențiază acesta. La fel de important este și anul construcției. Totodată, apartamentul vizat, dacă este mai vechi, să nu fi suferit între timp modificări interioare, pentru că de multe ori acestea nici nu sunt aprobate de serviciile cadastrale teritoriale.

Pentru a avea un apartament într-un bloc solid, acest proiect de rezistență trebuie să fie realizat după normative de după 1977. Nu spun că proiectele realizate conform normativelor anterioare sunt neapărat proaste, dar ca să stea liniștit e bine ca un neprofesionist să pună această condiție. Apoi, apartamentul vizat nu trebuie să aibă modificări față de structura din proiect.

Cel mai important este ca structura de rezistență să fie intactă și acest lucru se verifică destul de ușor. La lovire, nu una foarte puternică, pereții de umplutură vibrează ușor spre deosebire de cei din structura de rezistență care sunt extrem de rigizi.

În plus, se verifică existența elementelor vizibile din structura de rezistență, adică grinzi, pereți, stâlpi și corespondența dintre situația din realitate și cea din proiectul de rezistență”, a concluzionat specialistul.

Chiar și blocurile noi, potrivit actelor normative în vigoare, trebuie să reziste unui grad de seismicitate în medie de 8 grade.

Unde găsim cartea tehnică

Cartea tehnică a blocului trebuie să fie la administratorii imobilelor. Administrația imobilului este obligată să aibă această carte tehnică a imobilului, iar refuzul de a preda pentru consultare documentul trebuie înțeles ca atare. Oricum, în principiu, ar trebui ales un apartament într-un imobil construit după anul 1977, pentru că de atunci există unele standarde.

În mod obligatoriu, în cazul unui imobil nou trebuie analizat proiectul, iar dacă vorbim de o construcție veche, trebuie verificată expertiza tehnică, pentru că unele blocuri ar putea fi catalogate ca fiind cu risc seismic, cu bulină roșie așa cum le știm noi.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre