Carmen Harra susține că perioada ce urmează va fi marcată de cifra șapte, care reprezintă misticismul. Mai mult, clarvăzătoarea susține că pe data de 7 iulie ar putea avea loc evenimente istorice, cu adevărat specială.
Cât privește războiul din Rusia, Carmen susține că acesta se va amplifica în această lună, dar scopul este să se oprească conflictul cu Ucraina. Femeia care le „ghicește” viitorul mai marilor lumii susține că Putin va pleca de la putere și în locul său va veni un bărbat înalt și blond.
„Ce se întâmplă cu această revoltă din Rusia este doar reflecția momentului de turnură prin care noi omenirea trecem”
„Ce urmează să ni se întâmple este absolut incredibil, fascinant. Noi intrăm în luna a șaptea, luna iulie. Șapte este un număr mistic, pentru că se leagă de divinitate. Nimic nu este întâmplător. Ce se întâmplă cu această revoltă din Rusia este doar reflecția momentului de turnură prin care noi omenirea trecem. Așteptați-vă la amplificarea acestui război, care ajunge la o explozie.
„Vom avea parte de fenomene la care nu ne-am fi așteptat și situații noi, în care nu am mai fost”
În următoarele săptămâni o să asistăm la încheierea acestei situații din Ucraina. Luna iulie aduce schimbări atât pentru România, cât și în întreaga planetă. Vom avea parte de fenomene la care nu ne-am fi așteptat și situații noi, în care nu am mai fost. Totuși țara noastră nu va avea de suferit anul acesta, iar în cazul Rusiei, se schimbă conducătorul statului.
„Vom vedea fenomene ale naturii fără precedent, intervențiile altor planete, vom intra în Spațiu și intrăm într-o altă sferă”
Vine un bărbat tânăr, înalt, blond și acesta o să conducă Rusia în continuare și se va produce o revoltă. În ceea ce privește România, lucrurile merg spre partea pozitivă. Asistăm la niște fenomene naturale, la care nu am asistat poate niciodată. Următorii 7 ani sunt critici pentru noi.
Vom vedea fenomene ale naturii fără precedent, intervențiile altor planete, vom intra în Spațiu și intrăm într-o altă sferă. Anul acesta România e protejată. Lucrurile vin peste noapte în viața noastră și nu le putem anticipa.”, a precizat Carmen Harra.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook