Viitoarele alegeri din România sunt urmărite de Carmen Harra, care a făcut acum și primele predicții. Ce ne rezervă viitorul.
Potrivit clarvăzătoarei Carmen Harra, românii se vor confrunta cu răsturnări de situație și schimbări la care nu s-ar fi gândit vreodată. De asemenea, vedeta a menționat că a văzut și faptul că două partide politice puternice vor pierde din putere, e vorba de PSD și PNL. Toate aceste schimbări se datorează faptului că anul acesta este caracterizat de cifra opt și asta înseamnă că 2024 este un an karmic, când vor avea loc adevărate seisme politice. În plus, românii s-au săturat de tot ceea ce au trăit până acum, de aceea alegerile prezidențiale vor fi o surpriză.
„Eu nu mai văd PNL și PSD la conducere”
„Alegerile se întâmplă într-un an karmic. Românii își doresc schimbare. Energia feminină vedem că începe să prindă forță în lumea întreagă. Este un an de revoltă. Eu nu mai văd PNL și PSD la conducere. Lumea vrea altceva, nu ce s-a ales până acum. Jumătate din populația României este peste hotare. Simt că românul vrea să se trezească, vrea o schimbare majoră”, susține Carmen Harra.
„Poate să apară și cineva peste noapte”
Nu în ultimul rând, Carmen Harra spune că cei care vor ajuta la marea schimbare vor fi românii din Diasporă. „În câteva luni, în România, vor avea loc schimbări uriașe, la care nu ne așteptăm. Poate să apară și cineva peste noapte. Așteptați-vă la neașteptat. Anul acesta vine cu multe surprize. Diaspora joacă un rol în aceste alegeri. Oamenii nu își mai doresc președinți și regi. Vrem să trăim altfel, vrem un alt sistem. 2024 declanșează un proces de transformare”, a declarat Carmen Harra, într-o emisiune online.
Vom avea cutremure în 2024
Pe lângă cutremurele politice, Carmen Harra susține că 2024 este „și un an ce o să fie puternic zguduit de numeroase seism, însă nu unele periculoase precum cel din 1977”, dar „mai bine mai mici, să nu cumuleze unul atât de mare”. Chiar și așa, clarvăzătoare spune că „românul nu e pregătit, Capitala nu e pregătită în niciun fel”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook