Simona Ionescu / Redactor Șef

Carmen Tănase spune tot ce face iubitul lui Theo Rose cu actorii din „Clanul”. Serialul a ajuns preferatul polițiștilor

Carmen Tănase spune tot ce face iubitul lui Theo Rose cu actorii din „Clanul”. Serialul a ajuns preferatul polițiștilor
Una dintre îndrăgitele actrițe ale României, Carmen Tănase, a acceptat cu bucurie propunerea de a juca în serialul „Clanul”, însă nu a știut ce o așteaptă.

Interpreta Luminiței din serialul „Clanul”, Carmen Tănase a povestit lucruri neștiute din culise. E implicat și iubitul lui Theo Rose, regizorul Anghel Damian.

Toată lumea știe că actrița Carmen Tănase uită de toate problemele în momentul în care apare pe scenă. Iar rolul din serialul Clanul îi place foarte mult, chiar dacă actrița a recunoscut că regizorul Anghel Damian are cerințe foarte mari. Cum au fost primele zile de filmare din sezonul 1?

„Anghel mi-a cerut lucruri foarte dificil de făcut, foarte solicitante”

„Au fost foarte grele, dar extrem de „profi”. Adică, se întâmplă adesea să îmi fie ușor să fac ceea ce mi se cere și atunci ziua trece OK. Aici… Anghel (Damian, n.r.), în special, cu el am filmat, mi-a cerut lucruri foarte dificil de făcut, foarte solicitante.

Și mie asta îmi convine cel mai tare. Eu așa vreau să lucrez. Eu când vreau să lucrez, vreau să-mi fie greu, nu vreau să-mi fie ușor. (…) când îmi e greu, când cineva mă solicită și apasă pe anumite coarde, atunci îmi place și mie”, a dezvăluit celebra actriță.

„Polițiștii se uită extraordinar. Și asta mă bucură”

Chiar dacă își iubește la nebunia meseria, Carmen Tănase a povestit care au fost cele mai grele filmări de până acum. Dar nimic nu se compară cu bucuria de a fi oprit pe stradă de fanii serialului. Iar ceea ce o bucură, spune actrița, e faptul că printre aceștia se numără și polițiștii.

„Momentele acelea când Tudor a sărit cu pistolul la Costoiu, la școala de Poliție, și mă rog… după aceea celelalte momente, când a fost închis. Și alea au fost niște momente foarte grele, foarte solicitante, dar foarte frumoase. Știu că am venit acasă stoarsă ca o lămâie.

„Ăla a fost un moment foarte greu, foarte solicitant”

„A fost un moment foarte greu când îi spuneam Ilincăi și aveam, așa, o criză undeva pe jos, în bucătărie, cu farfuriile sparte, în primele episoade. Le spuneam Ilincăi și lui David, cumva plângând, toată povestea cu copilul pierdut și cu cel mare care este într-un fel pierdut și el. Ăla a fost un moment foarte greu, foarte solicitant. (…) Polițiștii se uită extraordinar. Și mă bucur foarte mult”, a povestit mândră, Carmen Tănase.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre