Simona Ionescu / Redactor Șef

Ilinca, actuala soție a lui George Simion soție Simion a fost sceptică în privința liderului AUR. Dar politicianul și-a văzut visul cu ochii.

Cât a luptat George Simion ca să-și cucerească actuala soție. Ilinca l-a crezut afemeiat

Colegii de partid îl văd deja președintele României, dar în relația de iubire cu Ilinca, George Simion a avut ceva de tras. Într-o declarație pentru Fanatik, el a vorbit despre începuturile relației lor. Politicianul susține că actuala doamnă Simion nu a fost în extaz atunci când s-au cunoscut, întrucât a crezut că-i umblă ochii și după ale femei. Dar, în timp, acesta a avut un comportament exemplar și tânăra s-a îndrăgostit de cel pe care acum îl consideră bărbatul vieții.

simion3

„Atunci a fost primul nostru sărut. Era luna octombrie, anul trecut”

„Ne-am cunoscut când ea era voluntar în campania mea de la europarlamentare, în 2019, când am fost candidat independent. Nu ne-am observat reciproc pe atunci. Mi-amintesc ziua când am cucerit-o. Eram în Căsuța Călușarilor de aici, din Măciuca. Eu trebuia să dorm la Craiova, dar m-am întors aici pentru ea. Am stat o noapte întreagă de povești.

Atunci a fost primul nostru sărut. Era luna octombrie, anul trecut. Suntem de un an împreună. Am vrut amândoi să ne căsătorim, deci nu e din grabă nunta”, a declarat Simion.

simion2

N-a ținut cont de tradiție și a văzut rochia de mireasă

Mai sunt doar câteva ore și cei doi își vor uni destinele și în fața lui Dumnezeu. Simion e mândru nevoie mare și a arătat ținuta pe care o va purta. El spune că, deși tradiția spune ca mirele să-și vadă mireasa în rochie doar în ziua nunții, n-a putut să rabde și a văzut rochia. În ceea ce privește verighetele, acestea au fost personalizate la un bijutier din Botoșani.

„Verighetele le-am personalizat la un bijutier din Botoșani. Sunt, după cum vedeți, cu modele populare. Nu i-am cerut Ilincăi să arăt rochia ei de mireasă. O să arăt doar ia pe care o să o am eu, împreună cu o capă. Am văzut rochia miresei, am făcut o ședință foto”, a declarat mândru, George Simion.

Sursă foto: fanatik

George Simion soție și-a găsit finalul fericit după o luptă susținută pentru inima Ilincăi. Deși George Simion soție nu a fost entuziastă la început, convins că-i umblă ochii după alte femei, politicianul a dovedit devotament. George Simion soție a acceptat în final, încrezând în transformarea sincerității sale. Povestea lor devine o lecție despre perseverență în iubire și depășirea prejudecăților inițiale. Boy George își pune în cap industria muzicală. Cum folosește Inteligența Artificială.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre