Simona Ionescu / Redactor Șef

Cât timp ne mai ajută statul la facturi. Ministrul Burduja a anunțat până când se menține plafonarea la energie

Cât timp ne mai ajută statul la facturi. Ministrul Burduja a anunțat până când se menține plafonarea la energie
Cu puțin timp în urmă, ministrul Energiei a vorbit despre ajutorul pe care statul îl va da milioanelor de români prin plafonarea prețului la energie.

Potrivit lui Sebastian Burduja, voucherele la energie vor continua până la sfârșitul acestui an.  Pe de altă parte, schema care se află acum în vigoare este valabilă până în martie 2024, a precizat ministrul.

„Cele gestionate de Ministerul Fondurilor Europene vor continua până la sfârșitul acestui an”

„Deocamdată am spus că analizăm actuala schemă de compensare-plafonare, ea este valabilă până în 2025, iar la nivel european se permite să se continue până în martie 2024, așa se discută acum.

Pe partea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili, cele gestionate de Ministerul Fondurilor Europene vor continua până la sfârșitul acestui an, pentru că ele sunt aferente unui cadru financiar multianual, 2014-2020. Deci banii de acolo nu îi putem retrage decât până la finalul lui 2023, pe regula aceea n+3, pe care o știe o țară întreagă.

„Avem șansa ca prețurile să fi scăzut la nivel european și chiar mondial, atât la energie electrica, cât și la gaze

În următoarele luni de zile, noi vom analiza foarte bine, cu asociațiile furnizorilor, producătorilor, consumatorilor, cu ANRE, care gestionează această schemă, astfel încât să vedem dacă putem să mai ajustăm această schemă, pentru a nu exista o schimbare bruscă ulterior.

Vor avea românii căldură în această iarnă?

Într-adevăr, avem șansa ca prețurile să fi scăzut la nivel european și chiar mondial, atât la energie electrica, cât și la gaze. Deci încercăm să păstrăm un nivel cât mai redus al facturilor. Asta este prioritatea zero pe care o avem, pe de o parte pentru a-i sprijini pe români, mai ales pe cei vulnerabili. Pe de altă parte pentru a-i ajuta pe întreprinzători, pentru că pentru ei prețul energiei este cheltuiala.”, a declarat ministrul pentru România TV.

„Milioane de gospodării au plătit facturi la energie de 35-45 de lei”

Pe de altă parte, Burduja susține că iarna trecută românii s-au descurcat rezonabil, fiind milioane de gospodării care au plătit facturi până în 50 de lei la energia electrică.

„Consumatorii vulnerabili, si sunt milioane de gospodarii care au venituri foarte mici, care au plătit facturi de 35-45 de lei pentru energie electrică. Ceea ce este un cost foarte scăzut la nivelul UE. Sigur că trebuie să ținem cont și de nivelul de dezvoltare al României.

Am mai spus totodată, UE ne cere să țintim foarte bine aceste măsuri de sprijin, pentru ca acestea să ajungă la cei care au nevoie. Una este un român care lucrează pe salariul minim, alta este un român care poate ajunge la sfârșitul lunii la un venit de 5.000-10.000 de euro.”, a mai spus acesta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre