Simona Ionescu / Redactor Șef

Cătălin Avramescu, acuzații grave împotriva unui bărbat, într-un proces privind copiii săi. După o zi și-a retras plângerea

Cătălin Avramescu, acuzații grave împotriva unui bărbat, într-un proces privind copiii săi. După o zi și-a retras plângerea
Cazul fostului consilier prezidențial Cătălin Avramescu ia o nouă turnură pe măsură ce noi informații ajung în spațiul public. Rând pe rând ies la iveală procesele cu fosta parteneră, dar și o plângere penală bizară, în legătură cu copiii săi, depusă împotriva unui bărbat și retrasă după 24 de ore.

Conflictul juridic dintre profesorul universitar Cătălin Avramescu și fosta sa parteneră, Daniela Măntărău, capătă noi dimensiuni.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în aplicare, miercuri, un mandat de percheziție domiciliară în București într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă. Procurorii notează că, în luna octombrie 2025, fostul consilier prezidențial a realizat două fotografii unei minore, în vârstă de 3 ani, la acea dată, membră a familiei sale, pe care le-a deținut și stocat. El a distribuit imaginile, în care minora apărea nud, către mama acesteia, care, la momentul respectiv, nu mai locuia cu suspectul, mai susțin anchetatorii.

În acest context, iese la iveală și lungul șir de procese în care s-au implicat foștii parteneri în ultimul an. Cei doi se confruntă în mai multe dosare civile și anchete privind situația copiilor lor. În instanță apare și un alt nume: P. Valentin, un bărbat împotriva căruia Avramescu a formulat acuzații grave și o cerere de ordin de protecție. Persoana vizată nu este identificată public, iar acuzațiile formulate împotriva sa nu au fost stabilite de o instanță.

Cătălin Avramescu a cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat

Potrivit datelor din dosar, la 20 aprilie 2026, Cătălin Avramescu a introdus la Judecătoria Sectorului 1 o acțiune având ca obiect emiterea unui ordin de protecție. Reclamantul figura ca reprezentant al celor doi copii minori, iar pârât era un anume P. Valentin.

În cererea adresată instanței, Avramescu a solicitat mai multe măsuri de restricție, printre care păstrarea unei distanțe minime față de copii, față de membrii familiei, precum și față de locuință și alte locuri importante din viața minorilor. De asemenea, a cerut instituirea unui sistem electronic de supraveghere.

În motivarea acțiunii, acesta a susținut că, începând cu ianuarie 2025, bărbatul ar fi avut un comportament pe care l-a descris drept abuziv față de copii, invocând inclusiv acuzații de natură psihologică și sexuală. Menționăm că aceste afirmații apar în cererea depusă la instanță și nu reprezintă concluzii judiciare definitive.

Avramescu a arătat că „începând cu luna ianuarie 2025, pârâtul (P.V.) a săvârșit asupra celor doi minori acte de abuz psihologic, corupere sexuală, hărțuire constând în afișarea în repetate rânduri a pârâtului în ținute sumare, chiar în pielea goală de față cu cei doi minori”.

Reclamația împotriva lui P. Valentin, fost retrasă după o zi

La doar o zi după înregistrarea cererii, pe 21 aprilie 2026, în Camera de Consiliu a Judecătoriei Sectorului 1, Cătălin Avramescu și avocatul său au renunțat la judecarea solicitării privind ordinul de protecție. Mai precis, fostul consilier prezidențial și-a retras plângerea, în fața judecătorului și a bărbatului pe care îl reclamase.

Instanța a luat act de renunțare și l-a obligat pe Avramescu la plata cheltuielilor de judecată.

Reacție similară în campania electorală

Amintim că Avramescu nu era la prima decizie în care se răzgândea rapid asupra unui fapt. Spre sfârșitul anului 2024, susțin surse din mediul politic, ceva s-a întâmplat în viața lui Avramescu. Acesta activa atunci, ca și acum, ca profesor La Facultatea de Științe Politice a Universității București și era, din 2023, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” (ISPRI) din cadrul Academiei Române.

În acest context a concluzionat că era pregătit să candideze la alegerile prezidențiale din 2025. Cătălin Avramescu și-a anunțat candidatura pe 16 ianuarie 2025, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Fostul consilier prezidențial și ambasador al României în Finlanda și Estonia a declarat atunci că intenționează să candideze independent și că nu dorește sprijinul unui partid politic.

În mesajul său, Avramescu a afirmat că intră în cursă deoarece considera că România se află într-o situație „inacceptabilă” și a criticat nivelul candidaților anunțați la acel moment. El s-a prezentat drept un candidat de orientare liberal-clasică, invocând experiența de fost șef al Cancelariei Președintelui, mandatul de ambasador și activitatea academică.

Numai că, la exact o săptămână distanță, pe 22 ianuarie 2025, Cătălin Avramescu a comunicat retragerea din cursa prezidențială. El a spus că decizia a fost una personală și legată de probleme familiale, precizând că nu are legătură cu politica.

„Dragi prieteni, din motive personale, care nu au de-a face în niciun fel cu politica, trebuie să renunț la candidatura la funcția de președinte. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru încurajări. Dacă aș putea face ceva, aș face, dar am altele acum de care trebuie să am grijă. Vă sunt recunoscător tuturor celor care mi-ați scris. Nu mi-a găsit nimeni niciun «punct slab», nu are legătură cu nimic politic”, a menționat acesta în anunțul retragerii din cursă.

La trei luni distanță au început procesele între el și fosta sa parteneră, mama celor doi copii ai săi, un fiu și o fiică.

Acuzații legate de copii în centrul conflictului cu fosta parteneră: șase procese civile și două anchete penale

Cătălin Avramescu, 58 de ani, a început o relație de concubinaj cu mult mai tânăra Daniela Măntărău după ce a revenit în țară de la postul de ambasador.

Fosta parteneră îl acuză pe Avramescu în cadrul unor anchete și procese privind presupuse comportamente neadecvate față de minori, acuzații pe care profesorul le respinge categoric. La rândul său, Avramescu susține că este victima unei campanii de denigrare și afirmă că a fost împiedicat să își vadă copiii.

Disputa dintre cei doi foști parteneri a generat mai multe acțiuni în instanță. Primul proces civil a fost deschis în aprilie 2025, când Daniela Măntărău a cerut stabilirea provizorie a domiciliului copiilor și plata pensiei de întreținere.

Pe 20 iunie 2025, instanța a stabilit provizoriu locuința minorilor la mamă și a dispus plata pensiei de întreținere de către tată. Ulterior, cei doi au continuat disputa în instanță printr-un dosar privind exercitarea autorității părintești și alte cereri privind protecția copiilor.

În total, între cei doi foști parteneri sunt menționate șase dosare civile, iar autoritățile desfășoară și două anchete penale distincte.

Cea mai recentă este gestionată de DIICOT, în urma plângerii Danielei Măntărău privind suspiciuni de pornografie infantilă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 are pe rol o altă anchetă privind suspiciuni de abuz sexual și corupere sexuală a minorilor, sesizată după o reclamație adresată DGASPC de către Daniela Măntărău.

Amintim că atât acuzațiile Danielei Măntărău, cât și cele formulate de Cătălin Avramescu împotriva altor persoane urmează să fie analizate de instituțiile competente. Până la finalizarea procedurilor, niciuna dintre acuzațiile aflate în dispută nu reprezintă fapte stabilite definitiv de o instanță.

Foto: Facebook / Cătălin Avramescu

Citește și: Profesorul Cătălin Avramescu, fost consilier prezidențial și ambasador, anchetat pentru pornografie infantilă. „Nu există nimic ilegal sau imoral”. Update

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri