Simona Ionescu / Redactor Șef

Dolly Parton a lăsat în urmă un secret care nu va putea fi dezvăluit decât peste aproape două decenii. Artista a înregistrat o piesă pe care a decis să nu o lanseze și a închis-o într-o cutie specială, cu instrucțiuni clare ca aceasta să nu fie deschisă până în anul 2046.

Piesa, intitulată „My Place in History”, a fost înregistrată în 2015 și face parte dintr-o capsulă a timpului pregătită de Dolly Parton pentru viitor. Înregistrarea a fost pusă într-o cutie din lemn de castan, cunoscută drept „Dream Box”, aflată la DreamMore Resort, în apropiere de Dollywood, în Tennessee.

Dolly Parton a lăsat în urmă o piesă pe care nimeni nu o poate asculta încă

Planul artistei era ca această cutie să fie deschisă pe 19 ianuarie 2046, data la care Dolly Parton ar fi împlinit 100 de ani. Astfel, cântecul ar fi urmat să fie ascultat la exact trei decenii după ce a fost înregistrat.

Ideea a fost una neobișnuită chiar și pentru Dolly Parton. Artista a vrut să lase ceva pentru generațiile viitoare, un mesaj muzical care să poată fi descoperit după trecerea timpului.

În interiorul cutiei se află înregistrarea piesei, dar și echipamentele necesare pentru ca aceasta să poată fi redată. Dolly Parton s-a gândit inclusiv la posibilitatea ca tehnologia folosită pentru ascultarea melodiei să nu mai fie disponibilă peste zeci de ani.

Artista se abținea să folosească piesa mai devreme

Într-un interviu acordat în 2022, Dolly Parton a recunoscut că respectarea propriilor reguli nu a fost deloc ușoară. Artista a spus că își dorea să deschidă cutia și să folosească piesa, pentru că îi plăcea foarte mult rezultatul.

Ce a ascuns Dolly Parton într-o cutie înainte să moară. Secretul va fi dezvăluit abia în 2046
Piesa înregistrată de Dolly Parton va putea fi auzită abia în 2046
Foto: Facebook

Tot atunci, nașa lui Miley Cyrus a povestit că se temea ca înregistrarea să nu se deterioreze înainte de momentul în care urma să fie ascultată. Tocmai de aceea, a încercat să se asigure că piesa și modul de redare vor supraviețui până în 2046.

Ce se va întâmpla în 2046?

Acum, după moartea cântăreței, povestea piesei „My Place in History” capătă o încărcătură și mai puternică. Artista nu va mai fi prezentă pentru momentul în care cântecul va fi scos din cutie și ascultat pentru prima dată de public.

Titlul piesei pare, de altfel, aproape profetic: „My Place in History” poate fi tradus prin „Locul meu în istorie”.

Până în 2046, cântecul rămâne unul dintre cele mai bine păstrate secrete muzicale ale lui Dolly Parton. Iar atunci, la 100 de ani de la nașterea artistei, lumea va putea afla, în sfârșit, ce mesaj a ales Dolly Parton să lase pentru viitor.

Între timp, moartea artistei a provocat reacții puternice în Statele Unite. Președintele Donald Trump a ordonat ca drapelele americane să fie coborâte în bernă timp de o săptămână, în semn de respect pentru legenda muzicii. „Este o pierdere adevărată pentru milioane de oameni. Nu a existat niciodată cineva ca ea și nu va mai exista… Odihnește-te în pace, Dolly! Lumea te iubește”, a transmis Trump.

Citește și: De ce a murit Dolly Parton. Detalii dureroase despre boală și ultimele luni de viață ale reginei muzicii country

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri