Simona Ionescu / Redactor Șef

Sărbătorile de iarnă sunt un moment de bucurie, dar și unul stresant. Specialiștii spun că viața se va schimba în bine odată cu Luna plină noiembrie plină din 27 noiembrie.

Luna plină din 27 noiembrie le va aduce viață frumoasă zodiilor, care vor fi mai puțin stresate cu gestionarea situațiilor de orice fel, susține Donna Page, un astrolog cunoscut din Atlanta.

Luna plină din 27 noiembrie este cunoscută și ca Luna plină a castorului în Gemeni. Specialiștii spun că atunci când Luna trece prin diferite faze arată ca o minge mare pe cer. Luna plină a castorilor și-a primit acest nume deoarece a coincis cu momentul în care castorii au început să se adăpostească în căsuțele lor, potrivit Old Farmer’s Almanac. De asemenea, din punct de vedere istoric, era momentul în care vânătorii încercau să prindă castorii pentru pieile lor.

Veți fi mult mai înțelegători

Există câteva lucruri legate de această lună plină care sporesc șansele ca aveți parte de un sezon de sărbători plin, vesel și fericit.

Luna plina 2
Luna plină din 27 noiembrie aduce schimbări tuturor nativilor

Pentru început, Marte (planeta acțiunii) și Saturn (planeta ambiției) sunt în „combinație”, împingându-vă să faceți lucrurile cu mai mult calm. Și nu e vorba doar de cumpărăturile de sărbători, ci și de proiectele de lucru.

Veți fi mult mai înțelegători, mai muncitori, iar șefii vor fi impresionați. Pe de altă parte, zodiile vor împărtăși idei cu ceilalți și vor mult mai deschiși cu persoanele din jur, chiar dacă nu sunt de acord cu acestea.

Gemenii și Săgetătorii vor resimți cel mai mult această Luna plină

Planeta Venus este, de asemenea, legată de Luna plină, împingându-vă să aveți parte de pace și armonie în viață. Apare dorința de a ieși tot mai des în oraș, de a vă simți bine cu partenerul de viață, dar și cu membrii familiei. Este, de altfel, o perioadă excelentă pentru a vă face noi conexiuni dar și să reluați relații vechi. Luna plină va avea un impact asupra tuturor semnelor zodiacale, dar Page spune că Gemenii și Săgetătorii o vor simți cel mai mult.

Luna plină noiembrie 2024 aduce cu sine energii puternice care vor marca această perioadă importantă. Specialiștii susțin că Luna plină noiembrie din 27 noiembrie va influența pozitiv fiecare zodie, aducând liniște și armonie în viața ta. Profită de această energie cosmică și pregătește-te pentru schimbări benefice. Luna plină noiembrie este momentul perfect pentru a te reconecta cu tine și cu cei dragi. Horoscop. Eclipsa totală de Lună sângerie din 3 martie 2026 aduce răsturnări de situație pentru 3 zodii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre