Pasiune, emoție și bucurie. Acestea sunt lucrurile pe care David Garrett le-a adus melomanilor de la Timișoara. I-a încântat cu vioara sa fermecată, care costă 3,5 milioane de dolari, dar a cerut ca în timpul spectacolului lumea să nu se ridice de pe scaune și să nu se plimbe.
Unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume
Considerat unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume, David a explicat pentru Daily Mail și de ce e singur, deși femeile roiesc în jurul său.
„Petrec zece luni fără să fiu acasă, așa că dacă aș avea o iubită sau o soție, da, ar putea călători cu mine, dar vă puteți imagina să aveți copii care nu pot merge la o școală normală? Nu spun că mă gândesc să fac asta pentru următorii 30, 40 de ani, dar așa funcționează și această meserie”, susține artistul.
A primit primul Stradivarius la doar 11 ani
Garrett a primit primul său Stradivarius la vârsta de doar 11 ani, datorită generozității președintelui german de la acea vreme, Richard von Weizsäcker, iar în prezent cântă pe un alt Stradivarius care datează din anul 1716.
Îndrumat de legendara Ida Haendel, Garrett s-a înscris la Royal College of Music la vârsta de 17 ani, dar a fost exmatriculat după doar un an de studii. După ce lucrurile nu au funcționat la RCM, Garrett a mai încercat încă o dată la Școala de Muzică Juillard, studiind muzicologie și compoziție.
A lucrat ca model
În vârstă de 42 de ani, David Garrett s-a născut la Aachen, în Germania, într-o familie apropiată muzicii. Tatăl lui este un jurist german, Georg P. Bongartz, pasionat violinist, iar mama, primabalerină nord americană, Dove Garrett. David a fost considerat de mic un „copil minune”. A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la 10 ani. La 13 ani, era deja cel mai tânăr artist care semna un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon, sub pseudonimul David Garrett, după numele de familie al mamei sale, de origine americană.
Sunt puțini cei care știu că, profitând de frumusețea pe care i-a dat-o Dumnezeu, Garrett a câștigat niște bani în plus, în timp ce era student, lucrând ca model. În 2011, David a fost invitat să cânte în fața familiei regale la Royal Variety Performance. În loc să se mulțumească cu unul dintre clasici, Garrett a interpretat o versiune cover a piesei „Smells Like Teen Spirit” a trupei Nirvana.
Luni, 31 iulie, David Garrett a susținut un concert în Timișoara, iar Rețete și Vedete a oferit toate datele aici. A fost un eveniment cultural cum rar este văzut în România.
Moment înregistrat aseară, la Timișoara, în Parcul Rozelor
A cântat cu viorile de la Museo del Violino
Pe 13 decembrie 2021, de Ziua Internațională Mondială a Viorii, David Garrett a vizitat Museo del Violino pentru a cânta la trei viori Stradivarius renumite. Museo del Violino găzduiește colecții ale celor mai bune instrumente cu coarde de la producători precum Stradivari, Amati și Guarneri.
În timp ce cânta, Garrett a explicat și caracteristicile fiecărei viori. Garrett a avut șansa să folosească viorile lui Antonio Stradivari „Golden Bell” din c.1668, „il Cremonese/Ex-Joachim” din 1715 și „Lam/Ex-Scotland University” din 1734. „Este cel mai mare vis pentru orice violonist să fie în Cremona – în primul rând deoarece Cremona este locul de naștere pentru instrumente atât de frumoase”, a spus artistul în fața unui public restrâns.
David a intrat în Guinness Book ca unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume. E a avut un record de 13 note muzicale pe secundă, în interpretarea piesei „Zborul bondarului”, de Rimski-Korsakov.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook