Simona Ionescu / Redactor Șef

Victoria și David Beckham, gest neașteptat față de fiul lor, Brooklyn: „Te iubim foarte mult”

Victoria și David Beckham, gest neașteptat față de fiul lor, Brooklyn: „Te iubim foarte mult”
Victoria și David Beckham au arătat recent cât de mult își iubesc fiul care nu vrea să audă de ei. Au făcut un gest neașteptat față de Brooklyn.

În ciuda relațiilor tensionate, Victoria și David Beckham au făcut un gest neașteptat față de fiul lor, Brooklyn. Acesta a împlinit 27 de ani, iar părinții săi i-au transmis mesaje prin care și-au exprimat dragostea.  

Aceste postări vin la șase săptămâni după ce Brooklyn a publicat o declarație-șoc pe Instagram, în care anunța că își rupe toate legăturile cu familia sa. Într-o declarație de șase pagini, Brooklyn și-a acuzat părinții că au încercat să-i saboteze căsătoria cu actrița Nicola Peltz și că au prioritizat mereu imaginea publică în detrimentul relațiilor de familie.

„Toată viața mea, părinții mei au controlat narațiunile din presă despre familia noastră. Postările performative pe rețelele sociale, evenimentele de familie și relațiile neautentice au făcut parte din viața în care m-am născut. Recent, am văzut cu ochii mei până unde sunt dispuși să meargă pentru a răspândi minciuni în media, în mare parte pe seama oamenilor nevinovați, doar pentru a-și păstra propria fațadă”, scria Brooklyn în luna ianuarie.

Victoria și David Beckham, mesaj pentru fiul lor care nu vrea să audă de ei 

În ciuda acestor tensiuni, Victoria și David Beckham au decis să marcheze ziua fiului lor cel mare cu un mesaj afectuos. David a distribuit pe Instagram fotografii din copilăria lui Brooklyn și, folosind porecla copilărească a acestuia, Buster, a scris: „27 de ani astăzi. La mulți ani, Bust. Te iubim x”. Câteva minute mai târziu, Victoria a postat aceeași fotografie și a adăugat: „La mulți ani, Brooklyn, te iubim foarte mult”, apoi o imagine în care râde alături de fiul său, însoțită de o serie de inimioare.

Fratele lui Brooklyn, Romeo Beckham, 23 de ani, a postat și el o fotografie din copilărie cu Brooklyn, însă fără niciun mesaj. Cel mai mic frate, Cruz, nu a comentat nimic de ziua lui Brooklyn.

Brooklyn locuiește acum în Statele Unite cu soția sa, Nicola, și a ales să nu participe la recentele proiecte Netflix ale mamei sale, nici la premierele din Londra sau alte evenimente publice ale familiei. 

Gestul părinților săi, însă, nu este primul semn de reconciliere. În noaptea de Revelion, David a inclus în postările sale de Instagram o fotografie cu Brooklyn adolescent, alături de ceilalți copii ai săi, scriind: „Vă iubesc pe toți foarte mult”. Alte imagini îi arătau pe Victoria și David Beckham cu cei patru copii, cu mesajul „Voi sunteți viața mea”, iar Victoria a redistribuit imaginile cu un emoji în formă de inimă.

Cruz Beckham a împlinit recent 21 de ani 

Evenimentele familiale recente au inclus și aniversarea fratelui Cruz, care a împlinit 21 de ani în februarie. David și Victoria i-au organizat o petrecere fastuoasă la The MAINE din Mayfair, cu meniuri de lux și discursuri emoționante. La eveniment au participat Romeo, Harper și bunicii materni, precum și mătușa și bunica paternă.

Victoria și David Beckham, gest neașteptat față de fiul lor, Brooklyn: „Te iubim foarte mult”
De la stânga la dreapta: Romeo, Cruz, Booklyn și David Beckham
Foto: Instagram

David Beckham a fost primul care a transmis mesaj către fiul său „binevoitor, atent și extrem de loial”, subliniind în același timp tensiunea cu Brooklyn. 

„La mulți ani, micuțul meu băiat,” a scris el despre Cruz, „nu mai e mic, dar cel mai mândru sunt de omul și bărbatul care ai devenit. Ești binevoitor, atent și extrem de loial familiei tale, prietenilor și tuturor celor din jur, ceea ce te face o persoană foarte specială”.

Victoria și David Beckham, gest neașteptat față de fiul lor, Brooklyn: „Te iubim foarte mult”
Romeo Beckham a postat o poză cu el și fratele său, însă fără alt mesaj atașat
Foto: Instagram

Ziua de naștere a lui Brooklyn marchează un moment delicat în familia Beckham: deși relațiile sunt tensionate, părinții săi au făcut un gest public de afecțiune, demonstrând că, în ciuda disputelor și a acuzațiilor, dragostea pentru fiul lor cel mare rămâne prezentă.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri