Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce s-a întâmplat cu pacientul cu inimă de porc la două luni de la transplant

Ce s-a întâmplat cu pacientul cu inimă de porc la două luni de la transplant
Prima persoană care a primit un transplant de inimă de la un porc a fost un bărbat de 57 de ani din Statele Unite ale Americii. Operația a fost realizată la începutul anului și a fost anunțată lumii ca un mare succes.

La două luni după experimentul revoluționar, pacientul a murit, a anunțat miercuri spitalul din Maryland care a efectuat operația. Mai exact, bărbatul a trăit cu inima de porc modificat genetic în piept fix 60 de zile.

David Bennett, un criminal în vârstă de 57 de ani, din Hagerstown Maryland, care suferea de o maladie cardiacă în fază terminală, a murit marți la Centrul Medical al Universității din Maryland (UMMC), scrie Daily Mail. Medicii nu au transmis o cauză exactă a morții, spunând doar că starea lui a început să se deterioreze cu câteva zile mai devreme.

În 1988 pacientul l-a înjunghiat de șapte ori pe un alt bărbat. Acesta n-a murit, dar următorii 19 ani și i-a petrecut în scaunul cu rotile. În 2005, a făcut un atac cerebral și, doi ani mai târziu, s-a stins. Urma să împlinească 41 de ani. Pentru fapta sa, Bennett a primit o pedeapsă de zece ani de închisoare. A executat doar șase și a fost eliberat în anul 1994. Ulterior, s-a îmbolnăvit grav de inimă.

Bennett a fost informat cu privire la toate riscurile procedurii

Pacientul s-a prezentat la UMMC în luna octombrie și a fost ținut în viață cu ajutorul unui bypass inimă – plămâni.Specialiştii au considerat că starea sa nu permite un transplant cardiac convenţional. Ei au realizat transplantul cu organul prelevat de la porc pentru a demonstra în premieră că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, conform unui comunicat dat publicităţii de instituţia medicală după realizarea transplantului.

Aflat într-o fază terminală a bolii sale cardiace, pentru Bennett, transplantul cu inima de porc a reprezentat ultima soluţie. „Înainte de a consimţi pentru a primi acest transplant, domnul Bennett a fost informat cu privire la toate riscurile cunoscute ale procedurii, precum şi asupra faptului că această procedură este experimentală şi există şi riscuri şi beneficii necunoscute”, au transmis, la începutul anului, medicii.

Transplantul a fost realizat pe 7 ianuarie. Inima transplantată a funcţionat „foarte bine timp de câteva săptămâni, fără a exista semne de respingere”, a comunicat spitalul.

După două luni, organismul uman a respins inima de porc

În ultimele zile starea medicală a bărbatului cu inimă de porc s-a deteriorat în ritm accelerat, apoi pacientul a murit.

Fiul lui Bennett a lăudat spitalul pentru experimentul făcut. „Suntem recunoscători pentru fiecare moment inovator, fiecare vis nebunesc, fiecare noapte nedorită care a intrat în acest efort istoric”, a spus David Bennett Jr. într-o declarație publicată de Universitate. „Sperăm că această poveste poate fi începutul speranței și nu sfârșitul”, a spus el. „Ne rugăm ca cei care caută speranță să continue să lupte pentru viitor, să lupte pentru idei noi, să lupte pentru răspunsuri, să lupte pentru viață. Luptă ca Dave”.

Și medicii care au lucrat cu Bennett l-au lăudat pe bărbatul de 57 de ani pentru curajul său. „Suntem devastați de pierderea domnului Bennett. S-a dovedit a fi un pacient curajos și nobil care a luptat până la capăt”. Dr. Muhammad Mohiuddin, director de xenotransplant cardiac la Centrul Medical al Universității din Maryland, a declarat că transplantul asupra lui Bennett a oferit o perspectivă excelentă pentru procedurile viitoare.

„Am dobândit informații neprețuite, afland că inima de porc modificată genetic poate funcționa bine în corpul uman, în timp ce sistemul imunitar este suprimat în mod adecvat. Rămânem optimiști și intenționăm să ne continuăm activitatea în studiile clinice viitoare”, a adăugat el.

De ce se folosesc porci pentru xenogrefe

Porcii sunt consideraţi de mai mult timp drept o potenţială sursă de organe pentru transplant uman, pentru că organele de porc sunt foarte asemănătoare celor umane.

Porcul din care provenea inima transplantată lui David Bannett a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman. Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală, în luna octombrie, la New York.

Xenogrefele – cum sunt numite grefele de origine animală – se practică încă din secolul al XVII-lea, nu sunt o noutate. Primele experimente concrete au fost realizate pe primate. Bunăoară, în anul 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, însă acesta a supravieţuit doar 20 de zile.

Sursa foto: Daily Mail, PXB

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre