Ce spune profesorul acuzat de Mara Banică: „Se împingea în mine. Mulți profesori au cerut scăderea notei la purtare”
Cadrul didactic vizat, profesorul de istorie Corneliu Riegler, respinge acuzațiile și susține că situația a fost interpretată eronat. Ce spune profesorul acuzat de jurnalista Mara Bănică.
Potrivit declarațiilor făcute de Mara Bănică, incidentul ar fi avut loc în cursul zilelor trecute, iar fiul său ar fi fost agresat fizic de profesor. Jurnalista afirmă că a obținut un certificat medico-legal care confirmă existența unor leziuni și că a solicitat și primit un ordin de protecție împotriva cadrului didactic.
Conform acestuia, profesorul trebuie să păstreze o distanță de 200 de metri față de domiciliul familiei și de 5 metri în incinta școlii. Într-un mesaj public, Mara Bănică a cerut Inspectoratului Școlar al Municipiului București suspendarea profesorului de la catedră, invocând documentele depuse și gravitatea situației.
Mara Bănică a vorbit și despre presupuse probleme mai vechi legate de comportamentul profesorului, susținând că ar exista mărturii ale elevilor și ale unor cadre didactice privind abateri repetate. Mesajul jurnalistei face referire și la reacții din partea unor elevi și foști elevi, care ar fi relatat experiențe negative legate de profesor.

„Pentru mine a fost un weekend greu. Să te duci cu copilul tău bătut de un profesor la Medicină Legală, nu e cel mai plăcut lucru. Vreau să mulțumesc procurorului de caz.
A audiat martori, a analizat situația și a dispus ca profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc să stea departe de copilul meu: 200 de metri de casa noastră și 5 metri în școală (aici va fi interesant cum o să facem).
Sper să nu mai fie cazul să ne gândim cum să facem pentru că solicit public domnului inspector general al Municipiului București să îl suspende pe acest om de la catedră în urma documentelor pe care le depun în această dimineață la ISMB.
Mulțumesc colegilor din presa serioasă care știu că s-au apucat de anchete de investigație legate de zecile de abateri ale acestui om. Mulțumesc copiilor din liceu care mi-au făcut scrisori și care speră să SCAPE! Îmi cer iertare pentru că au fost umiliți, discriminați, nedreptățiți. Sunt președinte CRP în acest Colegiu și ar fi trebuit să mișc lucruri. N-am știut până ieri cine este acest om.

Mulțumesc foștilor elevi care vor să-și închidă traumele din adolescență și care mi-au spus poveștile lor. Mulțumesc profesorilor care au scris sub semnătură, asumat, ce face acest om în școală.
Dragă sistem, trezește te și tu! Uneori, te împiedici în proceduri și hârtii și, fără să vrei, schingiuiesti suflete de copii!”, a transmis, astăzi, jurnalista, pe pagina sa de Facebook.
De cealaltă parte, profesorul Corneliu Riegler oferă o versiune diferită a evenimentelor. Într-o declarație transmisă publicației „Educație Privată”, acesta susține că nu a existat nicio agresiune și că intervenția sa a fost determinată de o situație pe care a considerat-o periculoasă.
„Eu veneam la școală și am văzut un băiat suit pe un gard subțire, gata să cadă, și i-am spus să se dea jos ca să nu pățească ceva”, a explicat profesorul. Acesta afirmă că un al doilea elev, pe care îl descrie ca fiind „mai masiv”, s-ar fi apropiat de el într-o manieră provocatoare.
„A venit spre mine să mă întrebe cine sunt și se tot împingea în mine. I-am spus numele și că sunt profesor la Colegiul Coșbuc și i-am cerut să se dea înapoi”, a precizat Riegler. Ulterior, susține acesta, a aflat că elevii ar fi de la o școală gimnazială din apropiere, iar unul dintre ei este fiul jurnalistei.
Profesorul respinge categoric acuzațiile de violență fizică și afirmă că relatarea făcută de Mara Bănică nu corespunde realității. „Doamna a înșirat o poveste mincinoasă cum că i-am oprit pe stradă și le-am cerut buletinele, iar pentru că băiatul nu s-a legitimat, am început să-i dau pumni și picioare. Este o minciună”, a declarat profesorul.
Mai mult, Riegler susține că elevul ar fi avut anterior probleme de comportament. În același context, el sugerează că notorietatea publică a mamei ar influența modul în care este perceput cazul. „Doamna este influencer și nu ratează nicio ocazie să-și facă reclamă prin scandal chiar folosindu-se de propriul copil.
Profesorii clasei le-au cerut tot timpul scăderea notei la purtare, dar mama este cunoscută ca o persoană influentă și face scandal imediat. Dacă le lăsăm copiii să cadă în cap eu nu aveam nicio problemă acum”, a declarat profesorul pentru „Educație Privată”.
Cu ceva timp în urmă, profesorul Riegler, a militat împotriva drogurilor în rândul minorilor. Acesta a precizat că din păcate, fenomenul a devenit „o realitate a României”, în special în București.
„Din statisticile care există, acum câțiva ani, aproximativ 40.000 de dependenți de droguri erau numai în municipiul București și erau vreo 50.000 la nivelul țării. Este o statistică de acum 2-3 ani.
Din păcate, cifrele s-au schimbat și nu s-au schimbat în bine. Numărul de dependenți de droguri a crescut simțitor. Iar vârsta la care se produce acest fenomen este vârsta școlară, din păcate, perioada liceului mai ales, perioada adolescenței”, a precizat profesorul.
Interesant de citit: Fiul jurnalistei Mara Bănică a fost agresat de profesor. S-a obținut ordin de protecție împotriva „acelui individ”
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook