În timp ce politicienii negociază alianțe și dezbat situația, vedetele iau atitudine. Surprinzător, cea mai inteligentă analiză din showbiz asupra situației politice vine de la Speak. Vloggerul tranșează războiul fanaticilor Lasconi și Georgescu. Acesta a decis să își facă public punctul de vedere.
„Speak: Alegerile astea mi-au scos discheta”
Ștefan Sprianu, cunoscut sub numele de scenă Speak, este un cântăreț de muzică pop, producător muzical și vlogger. Acesta a făcut o analiză pertinentă a situației actuale, deoarece, mărturisește, este de-a dreptul bombardat de întrebări referitoare la alegerea sa politică. Fanii lui vor să știe cu cine va vota la alegerile prezidențiale.
„Din start vreau să spun că această abordare este profund greșită. Toți facem parte din aceeași tabără, iar această tabără se numește România. Nu suntem dușmani!
Pentru a clarifica din capul locului, nu îmi voi exprima public această alegere. Nu pentru că mi-ar fi teama de cineva, ci pentru că, sincer, în momentul de față, chiar nu știu. Vă spun din suflet: nu știu! Începând de duminică, sunt bombardat cu informații, păreri, știri și, pe alocuri, injurii. Tot ce pot face este să citesc, să verific, să sun, să întreb, să ascult, să urmăresc și să filtrez”, a menționat Speak.
Speak spune de ce i-a refuzat pe politicieni
Vedeta spune că decizia asupra susținerii unui candidat în detrimentul celuilalt este un proces dificil și delicat. Niciodată nu a intrat în zona politică. Nu a urmărit traseul niciunuia dintre candidați. Într-adevăr, a primit solicitări din partea echipelor lor pentru a filma podcasturi, dar le-a refuzat. De ce? Pentru că a considerat că poate purta o discuție despre politică atunci când nu este pregătit și nu are încredere în această lume. „Pot avea conversații despre oameni, povești, lecții de viață, dar nu despre politică. Nu am prieteni în partide și nici nu intenționez să-mi fac. Am învățat de la unii mai mari că pentru a avea un somn liniștit, trebuie să stau departe de afaceri cu statul și să nu am legături cu politica. Că este bine sau nu, nu știu. Asta este conduita mea”, spune Speak.
Cea mai inteligentă analiză din showbiz asupra situației politice
„Pe doamna Lasconi o știu de la TV, când prezenta știri. Pe domnul Călin Georgescu l-am descoperit abia acum două săptămâni, pe TikTok. Acesta este nivelul meu de cunoștințe și transparența mea față de voi. Tot ce pot să vă rog este să vă informați din surse sigure, independente. Citiți printre rânduri, puneți multe întrebări, stați de vorbă cu oameni experimentați.
Luați decizii bazate pe argumente și pe valorile proprii. Și, mai ales, nu vă lăsați influențați de rețele sociale, TV sau podcasturi. Acestea sunt doar zgomote într-o decizie atât de personală. A avea opinii diferite nu înseamnă a fi dușmani. Văd prea des cum oamenii se ceartă, se atacă și se învrăjbesc din cauza unor alegeri. E trist și, mai important, e inutil. Alegerile cele mai importante sunt cele de duminică, pentru Parlament.
„Băieții” de acolo, pe care îi votăm duminică, decid ce se poate face și ce nu. Ei au puterea, uneori mai mare decât a președintelui. De aceea, fiți foarte atenți. Informați-vă bine. Luați decizii înțelepte. Și, cel mai important, respectați alegerile celorlalți. Asta înseamnă democrație. Mă abțin de la „influențarea” voastră, asta pe care mi-o tot aduceți în mesaje. Voi m-ați ales pe mine din alte motive, nu pentru a vă da eu sfaturi politice.
Așa cred că ați ales să-i urmăriți și pe alții, dar care acum vă dau sfaturi cum să votați. Eu nu-mi doresc această titulatură de „influencer”. Niciodată nu mi-am dorit-o, am zis-o de multe ori și consider că sunt foarte puține persoane în România care chiar sunt influenceri de adevărat. Nu comparați faptul că vă mai zic de niște reduceri sau produse cu faptul că „sunt obligat” să vă zic cu cine să votați. E o greșeală mare dacă voi aveți aceste așteptări de la niște persoane care, la bază, toți aceștia din zona de divertisment, ne-am făcut un nume și ne câștigăm banii din a distra oamenii.
De la unele sfaturi, care pot fi sensibile, pur și simplu, trebuie să te abții. Mă abțin pentru că, într-un moment critic din trecut, am făcut-o și mi-a părut rău. Nu pentru că nu credeam în ceea ce spuneam sau făceam, ci pentru că am făcut-o public. Vă pup și sper ca lucrurile să meargă în direcția bună. Nu vă transformați în dușmani. Nu aduce niciun bine. Din contră, ne slăbește pe toți”, a concluzionat vedeta.
Andreea Marin s-a poziționat mai puțin echilibrat
Andreea Marin nu a mai stat deoparte de turbulențele politice și s-a simțit datoare să intervină public și să își spună punctul de vedere.
„M-am ținut departe mereu de politică, pentru că simt că acolo m-aș afla pe nisipuri mișcătoare sau în ape mereu tulburi. E un profund sentiment că trebuie să fii făcut dintr-un aluat special ca să fii parte din povestea asta. Ceva îmi scapă mereu pe acest tărâm și, deși am cunoscut și oameni care se luptă (uneori cu morile de vânt) în politică și chiar reușesc (cu greu) să facă lucruri bune pentru țară, deși legile noastre, ce ne schimbă viața, depind clar de politicieni, deși sunt desemnați de noi, nu am știut niciodată fără ezitare în cine să am încredere și am ales să fac binele așa cum mă pricep eu, pe drumul meu.
Datorită notorietății câștigate în ani de muncă, din convingere, în sprijinul oamenilor, am devenit ținta „ofertelor” de-a lungul timpului. Nu mi-ar plăcea să schimb eu lucrurile, nu mi-ar sta bine ca doamna deputat, senator (dar neapărat pentru partidul de unde venea ideea) și nu-i așa că aș fi chiar un minunat președinte?
Doar calea de la zâna bună până acolo nu poate fi atât de departe? Răspunsul meu a fost „NU” hotărât mereu, dintr-un singur motiv: am ales, pe viață, imparțialitatea și să nu fac altceva decât ce mă pricep și cunosc, stăpânesc. Tentațiile de orice fel nu sunt pentru mine. Doar într-o singură zi am dreptul să aleg: atunci când în urna introduc votul meu.
Subiectul ultimelor zile, nașterea prin cezariană”, adus în discuție de vedetă
Am refuzat să susțin însă public orice figură politică în prag de alegeri, indiferent de alegerea mea pe buletinul de vot. Pot să vă spun că nu stau deloc pe TikTok, am intrat doar o dată să văd ce invenție este, când am aflat că frânturi din interviuri cu imaginea mea fac o grămadă de vizualizări – fără a fi postate de mine – și mi-am zis: „Ia te uită ce treabă bună fac fără să vreau, ce-ar fi să…” după care, din lipsa timpului, am lăsat-o baltă. Dar am greșit, bineînțeles, azi aș fi putut să ajung departe, după cum se vede treaba în prezent.
De la cineva care a reușit, am aflat zilele acestea multe minunații, să aleg doar una: „Să naști prin cezariană e o tragedie, se rupe firul divin”. Nici nu-i scriu numele, iertați-mi îndrăzneala, nu cumva să-i știrbesc „celebritatea” atinsă deja. Așadar… aha! Mare păcat a făcut și mama, mare prostie am făcut și eu. Din considerente ce ne puneau în pericol sănătatea, amândouă am născut astfel, a fost alegerea medicilor, acceptată de noi. Dar nu a existat un posibil viitor președinte de țară care să ne „lumineze” pe atunci!
Am un copil, zic eu, minunat, dar nu m-am gândit că… îi rup firul divin! Foarte interesant este faptul că, deși din mamă în fiică avem o relație foarte strânsă cu cerul, probabil e doar în închipuirea noastră, întrucât nu o pomenim prea des. În familia noastră, credința nu se strigă bătând cu pumnul în piept, cerșind aprecierea celor din jur pentru asta. Probabil că e greșit. Ce șanse am ratat! Omul cât trăiește învață. Să ne ferească cine o mai putea de alegerile altora!”, a transmis fosta „zână a surprizelor”.
Sursa foto/ video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Mihai Bendeac, dezvăluiri șocante. Ce l-a speriat cel mai tare
- Premierul, împușcat de un lunetist. Milioane de oameni au asistat la scenă
- Mesaj de ultimă oră pentru România: „Concluziile echipei SUA de evaluare a…”
- Se anunță un nou sprijin financiar din ianuarie 2025. Cine sunt persoanele care vor beneficia de acești bani
- CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- Existau femei gladiatori în Roma antică? Descoperirile recente ale cercetătorilor
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
- Tarot online: La ce să te aștepți în decembrie 2024? Ce vestește ultima lună a anului?
- Connect-R, exclus de la un concert caritabil după ce a felicitat românii pentru votul lor: Nu ...