Cel mai penibil moment al lui Justin Timberlake s-a petrecut la mijlocul lunii iunie, când a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului în Hamptons, New York. A fost dus la poliția din Sag Harbor, acolo unde a trebuit să facă poză. Momentul a ajuns acum sursă de îmbogățire, căci faimoasa poză se vinde ca pâinea caldă.
Imaginea a ajuns acum operă de la artă și a fost scoasă la vânzare la Galeria de artă Romany Kramoris din Hamptons. Lucrarea, creată de artistul Godfrey Lohman și intitulată „Marțea în oraș cu Justin Timberlake”, a stârnit un interes semnificativ, conform galeriei. Vizitatorii se pun la coadă pentru a vedea fotografia disponibilă în mai multe culori, inclusiv roz, verde și albastru.
Cât costă opera de artă
Proprietara galeriei, Romany Kramoris, și-a exprimat entuziasmul față de lucrare, spunând: „Reacția mea a fost, ‘Oh, Doamne! E grozav! E pur și simplu grozav!’”, a declarat ea. Kramoris, cunoscută drept „Regina din Sag Harbor” după ce a condus galeria timp de 44 de ani, a adăugat că piesa a devenit cea mai „contemporană” lucrare din locație.
Galeria a vândut „două sau trei” dintre lucrări până acum la prețul de 520 de dolari fiecare și „mulți oameni se întorc”, a spus Kramoris, care a anunțat de asemenea că plănuiește să lase la vânzare imaginea până în toamnă.
Timberlake glumește pe tema arestării
În ciuda arestării sale, turneul mondial „Forget Tomorrow” al lui Timberlake este programat să continue conform planificării, cu spectacole viitoare în Chicago și New York înainte de a începe o etapă internațională la sfârșitul lunii iulie.
În timpul spectacolului său din Boston pe 29 iunie, cântărețul a părut să abordeze arestarea sa cu un strop de umor, întrebând mulțimea, „Așadar, este cineva aici în seara asta care conduce?” Comentariul a stârnit o combinație de exclamații și râsete din partea publicului, la care el a răspuns rapid, „Nu, doar glumesc,” înainte de a-și continua spectacolul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook