Chef Florin Dumitrescu are talent, nu glumă. N-a putut să reziste până nu le-a arătat totul fanilor de pe contul de socializare.
Chef Florin Dumitrescu, „Brazilieru” de la „Chefi la cuțite”. A făcut un spectacol pe cinste. Exclusiv
Cu puțin timp în urmă, pe pagina de socializare lui Florin Dumitrescu a apărut un film care le-a stârnit zâmbetul fanilor săi. Celebrul chef s-a urcat pe scaun și a dat din posterior așa cum nici marile dansatoare nu sunt în stare să o facă. Florin Dumitrescu a avut și audiență. Gina Pistol a râs cu gura până la urechi, în timp ce colegul și prietenul Cătălin Scărlătescu l-a făcut de mai multe ori…manelist.
Îndrăgostit pentru totdeauna de soție
La spectacolul susținut de Dumitrescu a participat și soția sa, cei doi fiind fotografiați în timp ce stăteau tolăniți pe fotolii, mână în mână. „Începutul relației noastre a fost foarte interesant. Ne-am cunoscut așa cum suntem noi, ne-am mutat împreună deja la câteva zile de când, oficial, am început relația. Dar, în același timp, ne ascundeam de ochii lumii.
Proprietarii restaurantului unde lucram eu erau prieteni cu Cristina și nu știam ce părere și-ar fi făcut dacă noi ne-am fi afișat împreună, în perioada respectivă”, a declarat chef Florin Dumitrescu, pentru Viva.
„Să ne iubim la fel de mult şi când vom avea 40 de ani de la nuntă”
La împlinirea a șase ani de la căsătorie, Dumitrescu a postat un mesaj în care i-a spus, pentru a nu știu câta oară soției sale cât de mult o iubește. ”Fără îndoială, a fost şi va rămâne una dintre cele mai speciale zile din viața noastră. Mă uit la clip şi realizez cât de norocoşi suntem că ne-am găsit. Te iubesc mult! La mulți ani! Să ne iubim la fel de mult şi când vom avea 40 de ani de la nuntă”, a scris Chef Dumitrescu. Soția lui Dumitrescu este o fostă jurnalistă, în prezent autoarea blogului Cristina Sima Beauty Blog.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook