Christina Applegate, condamnată. Nu se mai poate ridica din pat
Christina Applegate a intrat în cea mai dură etapă din viața ei. Într-un interviu recent, actrița a vorbit deschis despre durerea constantă și limitările fizice care i-au schimbat radical viața.
Deși își petrece majoritatea timpului în pat, Christina face un efort zilnic pentru fiica ei, Sadie, în vârstă de 15 ani.
„Vreau să o duc eu la școală. Este momentul nostru preferat, singurul timp pe care îl avem doar noi două. Îmi spun: ‘Du-o în siguranță și întoarce-te acasă ca să te bagi înapoi în pat.’ Și asta fac”, a mărturisit actrița.
Practic, în afară de efortul de a fi în picioare câteva minute pentru a fi alături de fiica sa, actrița este țintuită la pat. Boala de care suferă a condamnat-o practic să-și trăiască astfel tot restul zilelor.
Declarațiile ei arată cât de severă a devenit lupta cu scleroza multiplă, o boală autoimună care afectează sistemul nervos central și poate duce la dizabilități progresive.
Christina Applegate a subliniat că nu mai simte nevoia să ascundă nimic.
„Viața mea nu este împachetată frumos. Viețile oamenilor, scuzați expresia, sunt al naibii de grele uneori. Sunt cât pot de sinceră și vulnerabilă”, a spus actrița.
În ultimii ani, ea a devenit tot mai vocală despre realitatea dură a bolii sale, refuzând să cosmetizeze suferința. În noua sa carte de memorii, „You With The Sad Eyes”, care va fi lansată pe 3 martie, vedeta vorbește despre copilăria dificilă, abuzurile suferite și mediul instabil în care a crescut.

Fiica actriței Nancy Priddy, Christina a trăit într-un mediu afectat de dependență de heroină și relații abuzive. Ea descrie perioada copilăriei ca fiind una dintre cele mai întunecate din viața sa.
„E mereu ‘plăcut’ să-ți vezi mama plângând pe podea și să nu fii îngrijit”, a spus ea cu sarcasm amar.
După o copilărie atât de dificilă, actrița a recunoscut că și viața ei sentimentală a fost marcată de relații violente. În trecut, a vorbit despre fostul iubit, Lee Grivas, care a murit în 2008, la doar 26 de ani, din cauza unei supradoze. În podcastul său, „MeSsy”, Christina a mărturisit că a încercat „totul” pentru a-l salva, însă fără succes.
Pe rețelele sociale, actrița a transmis un mesaj sincer fanilor.
„Nu mai am loc pentru falsitate sau sensuri ascunse. Tot ce spun este adevărat, necosmetizat și real”, arată ea.
Fosta vedetă din serialul „Married… with Children” spune că, prin sinceritatea ei, speră să îi ajute și pe alții să își accepte propriul trecut.
Deși situația ei medicală se agravează de la o zi la alta, Christina Applegate continuă să vorbească deschis despre boală, suferință și vulnerabilitate. Este conștientă că de acum înainte își va trăi restul zilelor țintuită la pat.
Diagnosticată cu scleroză multiplă în 2021, degradarea progresivă a stării sale de sănătate a devenit vizibilă. De la primele simptome până la imobilizarea prelungită la pat, evoluția afecțiunii a fost dureroasă și dramatică.

În vara anului 2021, Christina Applegate a dezvăluit public că suferă de scleroză multiplă. Filmările pentru serialul „Dead to Me” au fost suspendate temporar pentru a-i permite să înceapă tratamentul. Inițial, actrița spera să continue să lucreze, însă în câteva luni au apărut primele semne ale degradării vizibile.
La un an de la anunțarea diagnosticului, la ceremonia sa de pe Hollywood Walk of Fame, Christina a apărut sprijinindu-se într-un baston. Deja nu mai putea parcurge distanțe lungi și se confrunta cu dureri constante. Boala a început să îi afecteze profund viața profesională și personală, iar aparițiile sale publice au devenit tot mai rare.
În prezent, Christina nu mai reușește să se ridice din pat decât cu eforturi imense, pentru a-și însoți fiica adolescentă la școală. Ea a explicat că iese din casă aproape exclusiv pentru a-și duce fiica la școală, după care se întoarce imediat acasă pentru a se odihni. Chiar și activitățile minime necesită un efort considerabil.
Foto: Instagram
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook