Simona Ionescu / Redactor Șef

Crăciunul din acest an a fost unul special pentru Claudia Pavel relație Pavel. Vedeta s-a împăcat cu tatăl băiatului ei, așa că a plecat, alături de sora ei, să petreacă în Las Vegas. Jeremy Lewis, un fost jucător de baschet, tatăl lui Noah și artista au revenit la gânduri mai bune și au renunțat la tensiunile din trecut de dragul băiatului.

„Nu îmi place să vorbesc de viața mea privată și a copilului meu”

Ca de obicei, Claudia nu a dat prea multe detalii, dar a confirmat că relațiile dintre cei doi sunt mult mai bune. “Am petrecut Crăciunul împreună și avem o relație excelență, foarte bună, am putea spune. Nu ne-am împăcat chiar acum, dar știți că nu îmi place să vorbesc de viața mea privată și a copilului meu.”, a declarat cântăreața pentru click.ro.

Au vizitat parcul de distracții Universal

Claudia, sora ei și Noah, alături de Jeremy și doi buni prieteni ai ai acestuia au vizitat parcul de distracții Universal și s-au distrat pe cinste în acest loc. Potrivit Click, printre cei care au fost alături de ei se numără și o figură celebră la Hollywood. E vorba de stilistul Monty Jackson, cunoscut pentru colaborarea cu marii artiști ai lumii, printre care Orlando Bloom sau Lenny Kravitz. De asemenea, Noah s-a bucurat și de o distracție pe cinste la Disneyland.

claudia pavel 2

“Tatăl copilul meu este un om pe care o să-l iubesc pentru totdeauna, pentru că mi l-a dăruit pe Noah”

Claudia Pavel și Jeremy Lewis au trăit o frumoasă poveste de dragoste, apoi fiecare a luat-o pe drumul său. Cu zece ani în urmă, Claudia a revenit în România, iar de atunci cei doi au păstrat o relație rece. Chiar și așa, cântăreața spune că toată îl va iubi, pentru că i-a oferit cel mai minunat dar din lume.

“Tatăl copilul meu este un om pe care o să-l iubesc pentru totdeauna, pentru că mi l-a dăruit pe Noah și pentru că este parte din Noah. Diferențele de cultură erau foarte mari. Ginecologul meu mi-a spus când eram gravidă că mă sfătuiește să mergem la terapie de cuplu, pentru că diferențele de cultură sunt extrem de mari și o să ne dăm seama de asta în momentul în care bebelușul va veni pe lume.

“Eu m-am născut în momentul în care l-am născut pe Noah și el este lumina ochilor mei”

Probabil și ăsta a fost un motiv al despărțirii. Dar cred că nimic nu este întâmplător în viață. Eu cred că noi ne-am întâlnit să-l facem pe Noah, eu m-am născut în momentul în care l-am născut pe Noah și el este lumina ochilor mei. Eu nu am existat până el a venit în viața mea.”, spunea Claudia Pavel acum ceva timp.

Claudia Pavel relație cu Jeremy Lewis a ajuns la un nou nivel de înțelegere și maturitate. Vedeta și tatăl copilului ei au decis să prioritizeze binele micului Noah și să construiască o Claudia Pavel relație sănătoasă pentru viitorul familiei. Decizia de a petrece Crăciunul în Las Vegas a fost simbolul acestei noi înțelegeri. Claudia Pavel relație cu fostul baschetbalist este acum mai stabilă și plină de respect reciproc. Claudia Pavel „Cream”, depășită în înălțime de fiul de 13 ani, Noah. Cum arată azi viața artistei în America.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre